A doua venire a lui Hristos - 2

STUDIUL NR.2 – A DOUA VENIRE A LUI HRISTOS

“Vegheati dar, pentru ca nu stiti în ce zi va veni Domnul vostru.”

Matei 24 :42

„Apoi m-am uitat, si iata un nor alb; si pe nor sedea cineva care semana cu un fiu al omului; pe cap avea o cununa de aur; iar în mâna, o secere ascutita.

Atunci Celce sedea pe nor, Si-a aruncat secerea pe pamânt. Si pamântul a fost secerat.

Si din templu, care este în cer, a iesit un alt înger, care avea si el un cosor ascutit.

Si un alt înger, care avea stapânire asupra focului, a iesit din altar, si a strigat cu glas tare catre cel ce avea cosorul cel ascutit: „Pune cosorul tau cel ascutit, si culege strugurii viei pamàntului, caci strugurii ei sunt copti”.

Si îngerul si-a aruncat cosorul pe pamânt, a cules via pamântului, si a aruncat strugurii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu.” Apocalipsa 14:14 si 16-19

Situatia în care va fi adusa lumea va fi înspaimântatoare. Puterile pamântului, unindu-se sa lupte împotriva poruncilor lui Dumnezeu, vor decreta ca: „ toti, mici si mari, bogati si saraci, slobozi si robi” (Apocalipsa 13:16) sa se conformeze datinei bisericii prin pazirea sabatului fals. Toti cei care refuza sa asculte vor primi pedepse civile si în cele din urma se va sustine ca merita pedeapsa cu moartea. Pe de alta parte, Legea lui Dumnezeu care impune pazirea zilei de odihna a Creatorului, cere ascultare si ameninta cu mânia pe toti cei care calca preceptele ei.

Odata problema prezentata clar, oricine va calca Legea lui Dumnezeu pentru a asculta de legile omenesti, primeste semnul fiarei; el primeste semnul de supunere fata de puterea de care alege sa asculte în locul lui Dumnezeu.

Nimeni nu va suferi mânia lui Dumnezeu înainte ca adevarul sa fi fost prezentat mintii si constiintei lui si sa-l fi respins. Sunt multi care n-au avut niciodata ocazia sa auda adevarurile speciale pentru timpul acesta. Obligativitatea poruncii a patra nu le-a fost expusa niciodata în adevarata ei lumina. Acel care citeste toate inimile si judeca toate motivele, nu va lasa ca nimeni care doreste sa cunoasca adevarul, sa fie amagit cu privire la natura si rezultatul controversei. Decretul nu va fi impus oamenilor orbeste. Fiecare trebuie sa aiba lumina suficienta pentru a lua o hotarâre în cunostinta de cauza.

Sabatul va constitui marele test al loialitatii, deoarece el este partea de adevar îndeosebi combatuta.

Când încercarea finala va fi adusa asupra oamenilor, atunci va fi trasa linia de separare dintre cei care slujesc lui Dumnezeu si cei care nu-i slujesc. În timpce o clasa de oameni va primi semnul fiarei, prin acceptarea semnului de supunere fata de puterile pamântesti, cealalta clasa va primi sigiliul lui Dumnezeu, prin alegerea semnului de loialitate fata de autoritatea divina.

Când se încheie solia îngerului al treilea, harul nu mai mijloceste pentru locuitorii vinovati ai pamântului. Un înger întorcându-se de pe pamânt anunta ca si-a terminat lucrarea; încercarea finala a fost adusa asupra lumii si toti cei care s-au dovedit credinciosi fata de preceptele divine au primit „sigiliul viului Dumnezeu”. Atunci Isus Îsi înceteaza lucrarea de mijlocire în Sanctuarul de sus. El îsi ridica mâinile si spune cu voce puternica: „S-a sfârsit!”. Toata oastea îngereasca îsi scoate coroanele când El face anuntul solemn: „Cine este nedrept, sa fie nedrept si mai departe; cine este intinat, sa se intineze si mai departe; cine este fara prihana, sa traiasca si mai departe fara prihana. Si cine este sfânt, sa se sfinteasca si mai departe!” Apocalipa 22:11

Fiecare caz a fost hotarât pentru viata sau pentru moarte. Hristos a facut ispasire pentru credinciosii Sai si le-a sters pacatele. Numarul supusilor Sai s-a completat; „domnia, stapânirea si puterea tuturor împaratiilor care sunt pretutindeni sub ceruri”, sunt pregatite sa fie date mostenitorilor mântuirii si Isus va domni ca Împarat al împaratilor si Domn al domnilor.

Când El paraseste Sanctuarul, întunericul acopera pe locuitorii pamântului. În acel timp înfricosator cei drepti trebuie sa traiasca înaintea unui Dumnezeu sfânt fara Mijlocitor. Restrictia care fusese pusa asupra nelegiuitilor este îndepartata si Satana are stapânire deplina peste cei care au ramas pâna la urma nepocaiti. Îndelunga rabdare a lui Dumnezeu s-a sfârsit. Neprotejati de harul divin, ei nu au nici o aparare contra celui rau. Satana va arunca atunci pe locuitorii pamântului în marea strâmtorare finala. Întreaga lume va fi antrenata într-o ruina mai teribila decât aceea care a venit peste Ierusalimul din vechime.

„Si am auzit un glas tare, care venea din templu, si care zicea celor sapte îngeri: „Duceti-va, si varsati pe pamânt cele sapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!

Cel dintâi s-a dus si a varsat potirul lui pe pamânt. Si o rana rea si dureroasa a lovit pe oamenii, care aveau semnul fiarei si se închinau icoanei ei. ...” Apocalipsa 16.1-2 ...

Aceste plagi nu sunt generale, altfel locuitorii pamântului ar fi nimiciti cu totul. Totusi vor fi cele mai îngrozitoare calamitati care au fost cunoscute vreodata de muritori.

Poporul lui Dumnezeu nu va fi scutit de suferinta; dar când va fi persecutat si strâmtorat, când va îndura privatiuni si va suferi de foame, nu va fi lasat sa piara.

„Acela va locui în locurile înalte; stânci întarite vor fi locul de scapare; i se va da pâine, si apa nu-i va lipsi.” Isaia 33:16

Daca oamenii ar putea sa vada cu ochi ceresti, ar observa grupuri de îngeri care exceleaza în putere stând în jurul acelora care au pazit cuvântul rabdarii lui Hristos.

Poporul lui Dumnezeu asteapta cu o dorinta arzatoare semnele venirii Împaratului lui.

Dumnezeul lui Israel va interveni pentru salvarea alesilor Sai acum, în ora strâmtorarii extreme.

„Si Domnul va face sa rasune glasul Lui maret, Îsi va arata bratul gata sa loveasca, în mânia Lui aprinsa, în mijlocul flacarii unui foc mistuitor, în mijlocul înecului, furtunii si pietrelor de grindina” Isaia 30:30

În mijlocul cerului mâniat se afla un spatiu senin de o slava de nedescris, de unde se aude vocea lui Dumnezeu, ca sunetul multor ape, zicând: „S-a ispravit!” Apocalipsa 16:17

„Iata în adevar, ce va spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom ramânea pâna la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiti.

Caci însusi Domnul, cu un strigat, cu glasul unui arhanghel si cu trâmbita lui Dumnezeu, Se va pogorâ din cer, si întâi vor învia cei morti în Hristos.

Apoi, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti împreuna cu ei în nori, ca sa întâmpinam pe Domnul în vazduh; si astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” 1 Tesaloniceni 4:15-17

Atunci se va împlini ceea ce zice:

„Atunci Celce sedea pe nor, Si-a aruncat secerea pe pamânt. Si pamântul a fost secerat.”

Apocalipsa 14:16

„Cerul s-a strâns ca o carte de piele, pe care o faci sul. Si toti muntii si toate ostroavele s-au mutat din locurile lor.” Apocalipsa 6:14

Norii se retrag si se vede cerul înstelat, nespus de glorios în contrast cu firmamentul întunecat si mânios de ambele parti. Atunci apare în cer o mâna care sustine doua table de piatra puse una peste alta. Acea Lege sfânta, dreptatea lui Dumnezeu, care a fost proclamata de pe Sinai, din mijlocul tunetelor si al focului, ca regula de vietuire, este descoperita acum tuturor oamenilor ca regula de judecata. Mâna deschide tablele si acolo se vad preceptele Decalogului scrise ca si cu o pana de foc. Cuvintele sunt atât de clare, încât toti pot sa le citeasca.

Este imposibil de descris groaza si disperarea acelora care au calcat în picioare cerintele sfinte ale lui Dumnezeu.

Vrajmasii legii lui Dumnezeu, de la preoti si pastori si pâna la cel mai neînsemnat dintre ei, au o noua conceptie despre adevar si datorie. Ei vad prea târziu ca Sabatul poruncii a patra este sigiliul viului Dumnezeu.

Ei descopera ca au luptat împotriva lui Dumnezeu.

Vocea lui Dumnezeu se aude din cer, anuntând ziua si ceasul venirii lui Isus si proclamând legamântul vesnic cu poporul Sau. Când se pronunta binecuvântarea asupra acelora care au onorat pe Dumnezeu, sfintind Sabatul Sau, se aude un strigat puternic de biruinta.

Curând se arata la rasarit un mic nor negru, cam de o jumatate de palma. Este norul care înconjoara pe Mântuitorul si care de la distanta pare învaluit în întuneric. Copiii lui Dumnezeu stiu ca acesta este semnul Fiului omului. În tacere solemna îl privesc cum se apropie de pamânt, devenind din ce în ce mai luminos si mai glorios, pâna când ajunge un nor mare , alb, a carui baza este de o slava asemanatoare cu a unui foc mistuitor, iar deasupra lui se afla curcubeul legamântului.

În mijlocul clatinarii pamântului, a stralucirii fulgerelor si a bubuitului tunetelor, se aude vocea Fiului lui Dumnezeu care cheama la viata pe sfintii adormiti. El priveste asupra mormintelor celor drepti, apoi ridicând mâinile catre cer, striga: „Treziti-va, treziti-va, treziti-va, voi care dormiti în tarâna si scluti-va!” În lungul si-n latul pamântului, mortii vor auzi acea voce si cei ce o vor auzi vor trai. Dreptii care sunt în viata si sfintii înviati îsi unesc vocile într-un strigat prelug si fericit de biruinta.

„Dar cetatenia noastra este ìn ceruri, de unde si asteptam ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.

El va schimba trupul starii noastre smerite, si-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Si supune toate lucrurile.” Filipeni 3:20-21

Dreptii care sunt în viata sunt schimbati „într-o clipa, într-o clipeala de ochi.” La glasul lui Dumnezeu ei au fost slaviti; acum sunt facuti nemuritori si împreuna cu sfintii înviati sunt rapiti sa întâlneasca pe Domnul lor în vazduh. Copilasi sunt adusi de îngerii sfinti în bratele mamelor lor. Prieteni, mult timp despartiti prin moarte, sunt uniti pentru a nu se mai desparti niciodata si cu cântari de bucurie se înalta împreuna spre Cetatea lui Dumnezeu.

În fata multimii rascumparate este Cetatea Sfânta. Isus deschide larg portile de margaritar si natiunile care au pazit adevarul intra în Cetate.

„Atunci Împaratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniti binecuvântatii Tatalui Meu de mosteniti Împaratia, care v-a fost pregatita de la întemeierea lumii.” Matei 25:34

„Dar, dupa cum este scris: „Lucruri, pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit, si la inima omului nu s-a suit, asa sunt lucrurile, pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” 1 Corinteni 2:9

„Si am vazut ca o mare de sticla amestecata cu foc; si pe marea de sticla, cu alautele lui Dumnezeu în mâna, stateau biruitorii fiarei, ai icoanei ei, si ai numarului numelui ei.”

Apocalipsa 15:2

Când natiunile celor mântuiti privesc pe Rascumparatorul lor si vad slava vesnica a Tatalui stralucind pe fata Sa; când privesc tronul Sau care este din vesnicie în vesnicie si stiu ca Împaratia Sa nu va avea sfârsit, izbucnesc în cântarea entuziasta: „Vrednic, vrednic este Mielul care a fost junghiat si ne-a rascumparat prin propriul Sau sânge pretios pentru Dumnezeu!”

Apocalipsa 5:12

„Si am vazut niste scaune de domnie; si celorce au sezut pe ele, li s-a dat judecata. Si am vazut sufletele celorce li se taiase capul din pricina marturiei lui Isus si din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, si ale celorce nu se închinasera fiarei si icoanei ei, si nu primisera semnul ei pe frunte sau pe mâna. Ei au ìnviat, si au împaratit cu Hristos o mie de ani.

Ceilalti morti n-au ìnviat pâna nu s-au sfârsit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere.

Fericiti si sfinti sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Hristos, si vor împarati cu El o mie de ani.”

Apocalipsa 20:4-6

Acum are loc evenimentul prefigurat în ultimul serviciu solemn al Zilei de ispasire. Când lucrarea de ispasire din Sanctuarul ceresc se va încheiea, în prezenta lui Dumnezeu, a îngerilor ceresti si a multimii celor rascumparati, pacatele copiilor lui Dumnezeu vor fi puse asupra Satanei; el va fi declarat vinovat de toate relele pe care i-a provocat sa le savârseasca. Asa cum tapul era trimis departe într-un tinut nelocuit, tot astfel si Satana va fi exilat pe pamântul devastat, o pustietate nelocuita si dezolanta.

Profetul prezice exilarea Satanei si starea de haos si pustiire la care va fi adus pamântul si declara ca aceasta stare va dainui timp de o mie de ani.

„Apoi am vazut pogorându-se din cer un înger, care tinea în mâna cheiea Adâncului si un lat mare.

El a pus pe balaur, pe sarpele cel vechi, care este Diavolul si Satana, si l-a legat pentru o mie de ani.

L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo, si a pecetluit intrarea deasupra lui, ca sa nu mai însele Neamurile, pâna se vor împlini cei o mie de ani. Dupa, aceea trebuie sa fie dezlegat pentru putina vreme.” Apocalipsa 20:1-3

Aici urmeaza sa fie locuinta Satanei si a îngerilor rai timp de o mie de ani. Limitat la pamânt, el nu va avea acces la alte lumi, pentru a ispiti si a tulbura pe aceia care n-au cazut niciodata. În acest sens este el legat; nu mai este nimeni asupra caruia sa-si exercite puterea.

Timp de o mie de ani, Satana va pribegi încoace si încolo pe pamântul pustiit pentru a vedea rezultatele razvratirii lui împotriva Legii lui Dumnezeu. În acest timp suferintele lui vor fi mari. Dupa cadere, viata lui de activitate neâncetata nu i-a dat timp sa reflecteze; dar acum este lipsit de putere si lasat sa se gândeasca la rolul pe care l-a jucat de când s-a razvratit prima data împotriva guvernarii divine, sa priveasca înainte cu cutremur si groaza spre viitorul înspaimântator, când va trebui sa sufere pentru tot raul pe care l-a facut, si sa fie pedepsit pentru pacatele pe care a provocat pe altii sa le comita.

- Dar cei mântuiti ce vor face timp de o mie de ani?

În timpul celor o mie de ani între prima si a doua înviere, are loc judecata nelegiuitilor.

„Nu stiti ca sfintii vor judeca lumea?

Nu stiti ca noi vom judeca pe îngeri?” 1 Corinteni 6:2-3

Ei judeca împreuna cu Hristos pe cei nelegiuiti, comparând faptele lor cu cartea Legii, Biblia, hotarând fiecare caz dupa faptele facute în trup. Marimea pedepsei pe care cei nelegiuiti trebuie sa o sufere este masurata dupa faptele lor si este scrisa în dreptul numelui lor în cartea mortii.

La închierea celor o mie de ani va avea loc a doua înviere. Atunci cei nelegiuiti vor învia din morti si se vor prezenta înaintea lui Dumnezeu pentru executarea „judecatii scrise”.

„Ceilalti morti n-au înviat pâna nu s-au sfârsit cei o mie de ani.” Apocalipsa 20:5

La sfârsitul celor o mie de ani, Hristos Se întoarce din nou la pamânt. El este însotit de multimea celor rascumparati si urmat de o suita de îngeri. În timp ce coboara într-o maiestate înfricosatoare, El porunceste mortilor nelegiuiti sa învieze pentru a-si primi pedeapsa.

Din morminte iese o gloata mare, fara numar ca nisipul marii. Ce contrast fata de cei care au înviat la prima înviere! Cei drepti erau îmbracati cu tinerete si frumusete nemuritoare. Cei nelegiuiti poarta urmele bolii si mortii.

Toti ochii din vasta multime privesc slava Fiului lui Dumnezeu. Nelegiuitii ies morminte cu aceeasi dusmanie fata de Isus si cu acelasi sipirit de rebeliune cu care au intrat. Ei nu mai au alt timp de har în care sa-si corecteze defectele din viata trecuta. Nimic nu s-ar mai câstiga prin aceasta.

„Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat;

Si va iesi din temnita lui, ca sa însele Neamurile, care sunt în cele patru colturi ale pamântului, pe Gog si pe Magog, ca sa-i adune pentru razboi. Numarul va fi ca nisipul marii.

Si ei s-au suit pe fata pamântului, si au înconjurat tabara sfintilor si cetatea cea iubita. Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit.

Si diavolul, care-i însela, a fost aruncat în iazul de foc si de pucioasa, unde este fiara si proorocul mincinos. Si vor fi munciti zi si noapte în vecii vecilor.” Apocalipsa 20:7-10

Hristos coboara pe muntele Maslinilor, de unde S-a înaltat dupa înviere si unde îngerii au repetat fagaduinta revenirii Sale.

„Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe muntele Maslinilor, care este în fata Ierusalimului, spre rasarit; muntele Maslinilor se va despica la mijloc, spre rasarit si spre apus, si se va face o vale foarte mare: jumatate din munte se va trage înapoi spre miaza noapte, iar jumatate spre miaza zi.” Zaharia 14:4

Acum Satana se pregateste pentru ultima mare batalie pentru suprematie. El se prezinta supusilor lui amagiti ca mântuitor, asigurându-i ca puterea lui i-a scos din morminte si ca este pe punctul de a-i scapa de cea mai cruda tiranie. Întrucât Hristos nu este prezent, Satana face minuni pentru a-si sustine pretentiile. El face pe cel slab tare si inspira tuturor spiritul si energia lui. Le propune sa-i conduca împotriva taberei sfintilor si sa ia în stapânire Cetatea lui Dumnezeu.

În cele din urma se da ordinul de înaintare si uriasa armata se pune în miscare – o armata cum n-a mai fost niciodata adunata de cuceritorii pamântesti, pe care fortele combinate ale tuturor timpurilor, de când a început razboiul pe pamântul, nu ar putea sa o egaleze.

Rândurile strânse înainteaza cu precizie militara pe suprafata crapata si neregulata a pamântului, catre Cetatea lui Dumnezeu. La porunca lui Isus, portile Noului Ierusalim sunt închise iar armatele Satanei înconjoara cetatea si se pregateste de atac.

Hristos apare acum din nou în fata vrajmasilor Sai. Cu mult deasupra cetatii, pe un piedestal de aur stralucitor, se afla un tron maret si înalt. Pe acest tron sta Fiul lui Dumnezeu, iar în jurul Lui sunt supusii împaratiei Sale. Slava vesnicului Tata învaluieste pe Fiul Sau.

Încoronarea finala a Fiului lui Dumnezeu are loc în prezenta tuturor locuitorilor pamântului si ai cerului. Acum investit cu maiestate si putere suprema, Împaratul împaratilor pronunta condamnarea asupra acelora care s-au razvratit contra guvernarii Sale si aduce la îndeplinire judecata asupra acelora care au calcat Legea Sa si au oprimat pe poporul Sau.

„Apoi am vazut un scaun de domnie mare si alb, si pe Cel ce sedea pe el. Pamântul si cerul au fugit dinaintea Lui, si nu s-a mai gasit loc pentru ele.

Si am vazut pe morti, mari si mici, stând în picioare înaintea scaunului de de domnie. Niste carti au fost deschise. Si a fost deschisa o alta carte, care este cartea vietii. Si mortii au fost judecati dupa faptele lor, dupa cele ce erau scrise în cartile acelea.” Apocalipsa 20:11-12

În momentul când cartile cu rapoartele vietii sunt deschise si ochii lui Isus privesc asupra nelegiuitilor, ei devin constienti de fiecare pacat care l-au savârsit vreodata. Ei vad exact locul unde picioarele lor s-au abatut de pe calea curatiei si sfinteniei si cât de departe i-au dus mândria si razvratirea în calcarea Legii lui Dumnezeu. Ispitele seducatoare pe care le-au încurajat prin îngaduirea pacatului, binecuvântarile rau folosite, solii lui Dumnezeu dispretuiti, avertizarile respinse, valurile îndurarii respinse de inimile îndaratnice si nepocaite – toate acestea apar ca si când ar fi scrise cu litere de foc.

Deasupra tronului se arata crucea; asemenea unei privelisti panoramice apar scenele ispitirii lui Adam si etapele succesive din marele Plan al Rascumpararii. Acum în fata multimii impresionante sunt înfatisate scenele finale – Suferindul rabdator mergând pe calea catre Calvar, Printul cerului atârnând pe cruce, preotii îngâmfati si gloata batjocoritoare care râdea de agonia mortii Lui; întunericul supranatural, cutremurul de pamânt, stâncile despicate, mormintele deschise, marcând momentul când Rascumparatorul lumii si-a dat viata.

Scena teribila apare exact asa cum a fost. Satana, îngerii lui si supusii lui nu au putere sa-si întoarca privirile de la tabloul propriei lor lucrari.

Multimea celor nelegiuiti sta la bara de judecata a lui Dumnezeu sub acuzatia de înalta tradare fata de guvernarea Cerului. Ei nu au pe nimeni care sa le pledeze cauza; sunt fara scuza; asupra lor se pronunta sentinta mortii vesnice.

Foc se coboara de la Dumnezeu din cer. Flacari nimicitoare izbucnesc din fiecare prapastie deschisa. Chiar si stâncile ard.

„Caci iata, vine ziua, care va arde ca un cuptor! Toti cei trufasi si toti cei rai, vor fi ca miristea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul ostirilor, si nu le va lasa nici radacina nici ramura.”

Maleahi 4;1

„Ziua Domnului însa va veni ca un hot. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile ceresti se vor topi de mare caldura, si pamântul, cu tot ce este pe el, va arde.”

2 Petru 3:10

Nelegiuitii îsi primesc rasplata pe pamânt.(Prov.11:31). Unii sunt distrusi într-o clipa, în timp ce altii sufera multe zile. Toti sunt pedepsiti „dupa faptele lor”. Pacatele celor drepti fiind transferate asupra Satanei, el trebuie sa sufere nu numai pentru propria lui rebeliune, ci pentru toate pacatele pe care a provocat pe poporul lui Dumnezeu sa le savârseasca. Pedeapsa lui este cu mult mai mare decât a acelora pe care i-a amagit.

Lucrarea producatoare de ruina a Satanei s-a sfârsit pentru totdeauna. Timp de sase mii de ani si-a facut voia, umplând pamântul de nenorocire si producând mâhnire în tot universul.

În timp ce pamântul este învaluit de focul distrugerii, cei drepti locuiesc în siguranta în Sfânta Cetate. A doua moarte nu are nici o putere asupra acelora care au avut parte de prima înviere. În timp ce Dumnezeu pentru cei nelegiuiti este un foc mistuitor, pentru poporul Sau este un soare si un scut.(Apoc.20:6; Ps.84:11).

„Apoi am vazut un cer nou si un pamânt nou; pentru ca cerul dintâi si pamântul dintâi pierisera, si marea nu mai era.” Apocsalipsa 21:1

Focul care nimiceste pe nelegiuiti curateste pamântul.

Ramâne doar o singura amintire: Rascumparatorul nostru va purta totdeauna semnele rastignirii.

„Stralucirea Lui este ca lumina soarelui, din mâna Lui pornesc raze, si acolo este ascunsa taria Lui.” Habacuc 3.4

„Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului vor fi în ea. Ei vor vedea fata Lui , si Numele Lui va fi pe fruntile lor. Acolo nu va mai fi noapte. Si nu vor mai avea trebuinta nici de lampa, nici de lumina soarelui, pentru ca Domnul Dumnezeu îi va lumina. Si vor împarati în vecii vecilor.” Apocalipsa 22:3-5

Anii vesniciei, în desfasurarea lor, vor aduce descoperiri mai bogate si mai glorioase despre Dumnezeu si despre Hristos. Cu cât cunostinta va creste, cu atât vor creste iubirea, adorarea si fericirea.

De la atomul cel mai mic pâna la lumile cele mai vaste, toate lucrurile, însufletite si neînsufletite, în frumusetea lor neumbrita si cu bucurie desavârsita, declara ca Dumnezeu este iubire.

„Binecuvântati sunt cei ce pazesc poruncile, ca sa aiba drept la pomul vietii, si sa intre pe porti în cetate!

Afara sunt câinii, vrajitorii, curvarii, ucigasii, închinatorii la idoli, si oricine iubeste minciuna si traieste în minciuna!”

Apocalipsa 22:14-15

„I-au astazi cerul si pamântul martori împotriva voastra ca ti-am pus înainte viata si moartea, binecuvântarea si blestemul. Alege viata, ca sa traiesti tu si samânta ta,

Iubind pe Domnul, Dumnezeul tau, ascultând de glasul Lui, si lipindu-te de El: caci de acestea atârna viata ta si lungimea zilelor tale, si numai asa vei putea locui în tara pe care a jurat Domnul ca o va da parintilor tai, lui Avraam, Isaac si Iacov.” Deutoronom 30:19-20

Click aici pentru a descarca