Biserica primeste ajutorul puterii din Lume


STUDIU DESPRE AJUTORUL PUTERII LUMESTI PENTRU
                              LUCRAREA LUI DUMNEZEU

Ce putem învãta despre rezultatul edificãrii bisericii cu ajutorul puterii statului?

Din nou s-au demonstrat consecinţele nefaste, prea adesea văzute în istoria bisericii din zilele lui Constantin şi până în prezent, ale încercării de a clădi cu ajutorul statului, de a face apel la puterea pământească pentru sprijinirea Evangheliei Aceluia care declarase: "Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta" (Ioan 18,36). Unirea bisericii cu statul, în oricât de slabă măsură, chiar dacă pare că aduce lumea mai aproape de biserică, în realitate aduce biserica mai aproape de lume.”   - Tragedia Veacurilor/cap.16; „Pãrintii Peregrini”

Dar în lumea religioasă de azi, sunt mulţi care cred că trebuie să lucreze pentru întemeierea Împărăţiei lui Hristos ca o organizaţie pământească, lumească. Ei doresc să facă din Domnul stăpânitorul regatelor lumii acesteia, conducător în curţile, în taberele şi în adunările ei legislative, în palatele şi pieţele ei. Ei aşteptă ca El să domnească prin prevederi legale, impuse de autoritatea omenească.”
Împărăţia lui Hristos nu va fi întemeiată prin hotărârile tribunalelor, consiliilor sau ale adunărilor legislative, nici prin patronajul oamenilor mari din lume, ci prin sădirea naturii lui Hristos în natura omenească, prin lucrarea Duhului Sfânt.”
Astăzi ca şi în zilele lui Hristos, lucrarea Împărăţiei lui Dumnezeu nu este făcută de cei care pretind cu zgomot să fie recunoscuţi şi sprijiniţi de conducătorii pământeşti şi de legile omeneşti, ci de aceia care vestesc oamenilor, în numele Său, acele adevăruri spirituale care-l vor face pe primitor să trăiască experienţa lui Pavel: "Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc...dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine". Gal.2,20. Atunci ei vor lucra, ca şi Pavel, pentru binele oamenilor. El zice: "Noi suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos, şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte , în numele lui Hristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu ".2 Cor. 5,20.”
                          - Hristos Lumina Lumii/cap.55 – „Nu cu arãtarea în afarã” – 

La fel si acum, oamenii Îl dau la o parte pe Dumnezeu, ca nefiind îndestulãtor pentru ei. Ei recurg la oamenii din lume pentru a fi recunoscuti si cred cã, prin mijloacele de  influentã  obtinute de la lume, ei pot face cine stie ce lucruri mari. Dar se rãtãcesc. Sprijinindu-se pe bratul lumii în loc sã se sprijine pe bratul lui Dumnezeu, ei se întorc de la lucrarea pe care Dumnezeu doreste sã o aducã la îndeplinire prin poporul Sãu ales.”  
                          - Mãrturii pentru Comunitate Vol.6/cap.”Asemanarea cu lumea” –

De ce aproape toate bisericile de astãzi, au mers sã fie recunoscute de puterile lumesti si înregistrate la Departamentul Cultelor Religioase?
Comentariu din afara Spiritului Profetic:
   „Înregistrarea bisericii la Departamentul Cultelor Religioase permite statului sã controleze serviciile religioase, colecta si darurile. Aceastã legãturã nedoritã între un guvern care respinge pe Dumnezeu si o bisericã care spune cã este de la Dumnezeu, duce la o jalnicã legãturã de cãsãtorie încã de la început.”            - C.C.B./111,4 –
   Obtinerea personalitãtii juridice a unei biserici implicã anumite conditii:
Pune în vedere asociatiei sã respecte dispozitiile art.93, din Legea 21/1924, în sensul declarãrii la grefa instantei a oricãror modificãri în compunerea organelor de directie si administratie si a atributiilor lor; schimbarea sediului; orice numire si înlocuire a unei persoane din cadrul conducerii, orice modificare a statutului si în genere, a organizãrii sau scopului persoanei juridice, încetarea, dizolvarea, lichidarea persoanei juridice.”
                           28 Mai 1990 – Judecãtoria Sectorului 1 Bucuresti- România

   Conducãtorii bisericii Adventiste anuntã succesul lucrãrii de evanghelizare cu ajutorul puterii statului, ascunzând membrilor prezenta ca membrã în Ecumenism din ianuarie 1982 – Lima – Peru, dupã 50 de ani de studiu si consult despre botez, euharistia si minister, ca rezultat al strãduintelor tuturor bisericilor traditionale mai puternice: Ortodoxã Greacã, Ortodoxã Orientalã, Catolicã Romanã, Catolicã Anglicanã, Luteranã, Anglicanã, Reformatã, Metodistã, Baptistã Adventistã, si Penticostalã.   
Saturday, May 28, 2011
EL ACUERDO BEM ó BAUTISMO, EUCARISTIA Y MINISTERIO

Ecumenismul astãzi a crescut enorm incluzând religia iudaicã, budistã, islamicã, aproape toate credintele protestante, chiar si religiile spiritiste din India si alte tãri asiatice, etc., cum se poate vedea in marile adunãri unde Papa merge pe tot pãmântul.

„Doamne, nãdejdea lui Israel! Toti ceice Te pãrãsesc, vor fi acoperiti de rusine.” – „Ceice se abat dela Mine vor fi scrisi pe pãmânt, cãci pãrãsesc pe Domnul, izvorul de apã vie.”
                                                                           Ieremia 17:13

„I s-a dat sã facã rãzboi cu sfintii, si sã-i biruiascã. Si i s-a dat stãpânire peste orice semintie, peste orice norod, peste orice limbã si peste orice neam. Si toti locuitorii pãmântului i se vor închina, toti aceia al cãror nume n-a fost scris, dela întemeierea lumii, în cartea vietii Mielului, care a fost jungheat.”
                                                                           Apocalipsa 13:7-8    



No hay comentarios:

Publicar un comentario