____
- Ce asigurare avem în Biblie cã putem sã
cunoastem evenimentele acestor vremuri de pe urmã? Daniel
2:26-28 :
„ Împãratul
a luat cuvântul si a zis lui Daniel, care se numea Beltsatar: „Esti tu oare în
stare sã-mi spui visul pe care l-am visat si tâlcuirea lui?” Daniel a rãspuns
înaintea împãratului, si a zis: „Ce cere împãratul este o tainã pe care
înteleptii, cititorii în stele, vrãjitorii si ghicitorii nu sunt în stare s-o
descopere împãratului. Dar este în ceruri un Dumnezeu, care descopere
tainele, si care face cunoscut împãratului Nebucadnetar ce se va întâmpla în
vremurile de pe urmã. Iatã visul tãu si vedeniile pe care le-ai avut în patul
tãu.”
- La ce trebuie sã luãm aminte ca sã întelegem
vremurile pe care le trãim?
2 Petru 1:19-21
„Si avem cuvântul proorociei fãcut si
mai tare; la care bine faceti cã
luati aminte, ca la o luminã care strãluceste într-un loc întunecos, pânã
se va crãpa de ziuã si va rãsãri luceafãrul de dimineatã în inimile voastre.
Fiindcã mai întâi de toate, sã stiti cã nicio o proorocie din Scripturã nu se
tâlcuieste singurã. Cãci nici o proorocie n-a fost adusã prin voia omului;
ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânati de Duhul Sfânt.”
- Care sunt profetiile care se împlinesc sub
privirile noastre si care ne afecteazã viata si viitorul nostru foarte
apropiat? Matei 24:14
„Evanghelia aceasta a Împãrãtiei va fi
propovãduitã în toatã lumea, ca sã slujeascã de mãrturie tuturor neamurilor.
Atunci va veni sfârsitul.”
Apocalipsa 14:6-12
„Si am vãzut un alt înger care sbura
prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie vesnicã, pentru ca s-o vesteascã
locuitorilor pãmântului, oricãrui neam, oricãrei semintii, oricãrei limbi si
oricãrui norod. El zicea cu glas tare: „Temeti-vã de Dumnezeu, si dati-i
slavã, cãci a venit ceasul judecãtii Lui; si închinati-vã Celui ce a fãcut
cerul si pãmântul, marea si izvoarele apelor!” Apoi a urmat un alt înger, al doilea, si a
zis: „A cãzut, a cãzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adãpat toate
neamurile din vinul mâniei curviei ei!” Apoi a
urmat un alt înger, al treilea, si a zis cu glas tare: „Dacã se închinã
cineva fiarei si icoanei ei, si primeste semnul ei pe frunte sau pe mânã, va
bea si el din vinul mâniei lui Dumnezeu turnat neamestecat în paharul mâniei
Lui; si va fi chinuit în foc si în pucioasã, înaintea sfintilor îngeri si
înaintea Mielului. Si fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Si
nici ziua, nici noaptea n-au odihnã cei ce se închinã fiarei si icoanei ei, si
primeste semnul numelui ei! Aici este rãbdarea sfintilor, care pãzesc poruncile
lui Dumnezeu si credinta lui Isus.”
- Haide-ti sã aflãm prima datã, când a venit
ceasul judecãtii si ce reprezintã judecata?
Daniel 7:23-26
„El mi-a vorbit asa: „Fiara a patra,
este o a patra împãrãtie, care va fi pe pãmânt. Ea se va deosebi de toate
celãlalte, va sfâsia tot pãmântul, îl va cãlca în picioare si-l va zdrobi. Cele
zece coarne, înseamnã cã din împãrãtia aceasta se vor ridica zece împãrati. Iar
dupã ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintasii lui, si va
doborâ trei împãrati. El va rosti vorbe de hulã împotriva Celui Prea Înalt, va
asupri pe sfintii Celui Prea Înalt, si se va încumeta sã schimbe vremile si
legea; si sfintii vor fi dati în mâinile lui timp de o vreme, douã vremi si o
jumãtate de vreme. Apoi va veni judecata, si i se va lua stãpânirea,
care va fi prãbusitã si nimicitã pentru totdeauna.”
Aceastã a patra împãrãtie
corespunde cu imperiul Roman, între anii 168 aHr. –
476 dHr. (ultimul împãrat Romulus Augustus a fost detronat de Odoacru
prin nãvãlirea barbarilor vizigoti în anul 476 dHr.),
iar cele zece coarne reprezintã zece regate care s-au ridicat dupã prãbusirea
imperiului Roman: Germanii, Francii,
Anglosaxonii, Burgunzii, Vizigotii, Suevii, Lombarzii, Herulii, Vandalii
si Ostrogotii. Din aceste popoare au iesit mai târziu cele zece
regate: Germania, Franta, Anglia,
Elvetia, Spania, Portugalia, Italia, Belgia, Austro-Ungaria si Olanda.
În anul 533 dHr.
împãratul Iustinian, printr-un decret, a numit pe preotul de la Roma capul tuturor bisericilor crestine
si când ultimul trib Ostrogotii a fost doborât în anul
538 dHr. de generalul Belisario, s-a semnat preponderenta politicã a
Romei papale pentru „o vreme, douã vremi
si o jumãtate de vreme”.
Conform cu Numeri 14:34 si Ezechiel 4:6 „adicã
un an pentru fiecare zi” avem:
- o vreme = 1 an = 360 zile (ani) (un an la Evrei avea 360 de zile)
- douã vremi = 2 ani = 720 zile (ani)
- si o
jumatate de vreme = ½ an = 180 zile
(ani)
360 + 720 + 180 = 1260 zile (ani) ai
suprematiei papale: 538 dHr. – 1798 dHr.
Referitor la aceastã perioadã mai gãsim explicatii în Apocalipsa 11:2-3 si în Apoc.12:6
si 14.
Timp de 1260 de ani puterea papalã
si-a exercitat puterea asupra printilor pãmântului si „a asuprit pe sfintii Celui Prea
Înalt” omorând peste 50 de milioane de crestini vinovati pentru cã au
mãrturisit:
„Cãci este un singur Dumnezeu, si este
un singur mijlocitor între Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat
pe Sine însusi, ca pret de rãscumpãrare pentru toti: faptul acesta trebuia
adeverit la vremea cuvenitã. ” 1 Timotei 2:5-6
Si nu au
acceptat traditiile pãgâne si dogmele Bisericii Catolice:
„Luati seama ca nimeni sã nu vã fure cu
filozofia si cu o amãgire desartã, dupã datina oamenilor, dupã învãtãturile
începãtoare ale lumii, si nu dupã Hristos.”
Coloseni 2:8
Asa cum spune Dan.7:26: „Apoi va veni judecata”, înseamnã cã
judecata a început dupã anul 1798 dHr.
Din anul 1831 dHr., un cercetãtor al
profetiilor din cartea Daniel si cartea Apocalipsa, William Miller, a început
sã predice despre cea de-a doua venire a lui Hristos si despre „curãtirea
Sfântului Locas”- Daniel 8:14- judecata
lui Dumnezeu asupra pãmântului. 
casa din New York a lui W.M.
William
Miller s-a
nãscut 15 februarie 1782 si a murit la 20 decembrie 1849.
În anul 1833, Miller a primit o aprobare de
predicare din partea Bisericii Baptiste, al cãrui membru era. Un mare numãr de
slujitori ai denominatiunii au acceptat lucrarea lui si, având consimtãmântul
lor oficial, si-a continuat lucrarea. A cãlãtorit si a predicat fãrã încetare,
cu toate cã lucrarea personalã era limitatã îndeosebi la statul New England si
statele din mijloc. Timp de câtiva ani, cheltuielile au fost suportate de el si
niciodatã dupã aceea n-a primit destul pentru a face fatã cheltuielilor de
cãlãtorie spre locurile în care era invitat. În felul acesta lucrarea publicã,
departe de a fi o afacere, era o povarã grea asupra averii lui, care treptat a
scãzut în aceastã perioadã a vietii. El era capul unei familii numeroase, dar,
pentru cã toti erau economi si harnici, ferma lor era îndestulãtoare pentru
întretinerea lor, ca si a lui.
Profetia care pãrea sã descopere în modul
cel mai clar timpul celei de a doua veniri era aceea din Daniel 8:14:
"Pânã vor trece douã mii
trei sute de seri si dimineti; apoi sfântul Locas va fi curãtit".
Folosind regula lui de a face din Scripturã propriul interpret, Miller a vãzut
cã o zi în profetie reprezintã simbolic un an (Num. 14:34; Ezec.
4:6); a vãzut cã perioada de 2300 zile profetice, sau ani literali,
se întindea pânã departe, dincolo de încheierea dispensatiunii iudaice, deci,
nu se poate referi la sanctuarul acelei dispensatiuni. Miller a acceptat
conceptia unanim recunoscutã pe atunci si a înteles cã în era crestinã pãmântul
este sanctuarul si, ca urmare, curãtirea sanctuarului, profetizatã
în Daniel 8:14,
reprezintã
curãtirea pãmântului prin foc, la a doua venire a lui Hristos.
În Daniel 9: 22-27 a descoperit cã perioada de 2300 de
seri si dimineti (ani) încep la anul
457
îHr.
cu cel de-al treilea decret dat de împãratul Persiei, Artaxerxe, pentru
rezidirea Ierusalimului si a Templului, si se terminã la 22 octombrie 1844, când el si colaboratorii lui
credeau cã revine Hristos.
„Saptezeci de sãptãmâni au fost
hotãrâte asupra poporului tãu si asupra cetãtii tale sfinte, pânã la încetarea
fãrãdelegilor, pânã la ispãsirea pãcatelor, pânã la ispãsirea nelegiuirii, pânã
la aducerea neprihãnirii vesnice, pânã la pecetluirea vedeniei si proorociei,
si pânã la ungerea Sfântului Sfintilor. Sã sti dar, si sã întelegi, cã de la
darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, pânã la Unsul ( Mesia),
la Cârmuitorul, vor trece sapte sãptãmâni; apoi timp de saizeci si douã de
sãptãmâni, pietele si gropile vor fi zidite din nou, si anume în vremuri de
strâmtorare. Dupã aceste saizeci si douã de sãptãmâni, unsul va fi stârpit, si
nu va avea nimic. ... El va face un legãmânt trainic cu multi, timp de o
sãptãmânã, dar la jumãtatea sãptãmânii va face sã înceteze jertfa si darul de
mâncare. ...” Daniel 9:24-27
Saptezeci de sãptãmâni = 70 x 7 zile = 490 zile
(ani) – Timp de har pentru Israel
Sapte sãptãmâni + saizeci douã de sãptãmâni = 483 zile (ani) – Pânã la botezul lui Isus (27 dHr.)
O sãptãmânã = 7
zile (ani) : 27 dHr. – 34 dHr. ;
Evanghelia este dusã la neamuri
483 + 7 = 490 zile (ani) care încep la anul 457 îHr. si se terminã la anul 34 dHr.
La jumãtatea sãptãmânii, anul 31 dHr. „va face sã înceteze jertfa si darul de
mâncare”.
2300 – 490 = 1810 ani;
de la anul 34 + 1810 ani = anul 1844 dHr.
457 îHr. -
27dHr. 31dHr.
34dHr. 538dHr. 1798dHr. /_________________/________/________/___________/______________________________/
[ 490
ani; Dan.9:24-25 Rãstignirea ]
[ 1260 ani; Dan.7:24;
Apoc.12:6 si 14]
1831dHr.
1844dHr. Judecata
de cercetare în ceruri
/__________________________________________/__________________________________
[ Prima si A Doua Solie Îngereascã; Apoc.14:6-8
] A Treia Solie Îngereascã; Apoc.14.9-11
Despre acest subiect se poate citi mai mult în cartea „Tragedia Veacurilor” sau „Marea Luptã” de Ellen
G. White (prima editie anul 1888 dHr.), începând cu capitolul „Un reformator american” pânã la „Ce este Sanctuarul?”
Despre evenimentele care au loc acum în zilele noastre si pânã la închiderea
timpului de har al lui Dumnezeu si pânã la cea de-a doua venire a lui Hristos,
gãsim explicatii foarte detaliate în capitolele de la „În Sfânta Sfintelor” pânã la „Poporul
lui Dumnezeu salvat” în aceeasi carte.
Dupã marea deceptie de la anul 1844, cã Hristos nu a revenit, cei care au
rãmas credinciosi au început sã studieze din nou profetiile si au vãzut cã erau
corecte. Greseala nu era la Sfânta Scripturã. Domnul le-a dat întelepciune sã
înteleagã adevãrul despre curãtirea
Sfântului Locas si despre
judecata care are loc în ceruri care are loc în acest timp, si sã înteleagã mesajul celui de-al treilea
înger din Apocalips 14:9-11.
Judecata de cercetare
„Neamurile se mâniaserã, dar a venit
mânia Ta; a venit vremea sã judeci pe cei morti, sã rãsplãtesti pe
cei morti, sã rãsplãtesti pe robii tãi prooroci, pe sfintii si pe cei ce se tem
de Numele Tãu, mici si mari, si sã prãpãdesti pe cei ce prãpãdesc pãmântul!
Si Templul lui Dumnezeu, care este în
ceruri, a fost deschis: si s-a vãzut chivotul legãmântului Sãu, în Templul Sãu.
Si au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pãmânt, si o grindinã
mare.” Apocalipsa 11:18-19
„Punctul cel mai însemnat al celor spuse
este cã avem un Mare Preot, care S-a asezat la dreapta scaunului de domnie al
Mãririi, în ceruri, ca slujitor al Locului prea Sfânt si al adevãratului cort,
care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.” Evrei 8:1-2
„Cãci Hristos n-a intrat într-un locas
de închinare fãcut de mânã omeneascã, dupã chipul adevãratului locas de
închinare, ci a intrat chiar în cer, ca sã se înfãtiseze acum, pentru noi
înaintea lui Dumnezeu.” Evrei 9:24
„ Atât profetia din Daniel 8:14: "Pânã
vor trece 2300 de seri si dimineti si Sfântul Locas va fi curãtit", cât si prima solie îngereascã: "Temeti-vã de Dumnezeu si dati-I
slavã: cãci a venit ceasul judecãtii Lui" arãtau cãtre lucrarea lui Hristos
din Locul Preasfânt, cãtre judecata de cercetare,
si nu cãtre venirea lui Hristos pentru rãscumpãrarea poporului Sãu si pentru
distrugerea celor nelegiuiti. Greseala nu era în calculul perioadelor
profetice, ci în evenimentul ce trebuia sã aibã loc la încheierea celor 2300 de
zile.
Hristos venise, dar nu pe pãmânt cum
asteptaserã ei, ci asa cum fusese prefigurat în simbol, în Locul prea Sfânt al
Templului lui Dumnezeu din ceruri. El este prezentat de profetul Daniel,
aceasta datã, venind înaintea Celui Îmbãtrânit de zile (Daniel 7:13).
Tragedia
Veacurilor (Marea Luptã) pg.425; cap.24
„Filadelfia”
înseamnã
„iubire frãteascã” – reprezintã
perioada bisericii din Apoc.3:6-12, (1798-1844 dHr.) – credinciosii au avut marea
favoare de a vesti cu zel cea de-a doua venire a lui Hristos. Despre
experientele credinciosilor din aceastã perioadã avem o descriere în capitolele
„Un
reformator american” – pânã
la „O
mare redesteptare religioasã” din cartea Tragedia Veacurilor (Marea Luptã) de Ellen G. White editatã în anul
1888.
„M-am uitat în timpul vedeniilor
mele de noapte, si iatã cã pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului;
a înaintat spre Cel îmbãtânit de zile si a fost adus înaintea Lui, I s-a dat
stãpânire, slavã si putere împãrãteascã, pentru ca sã-i slujeascã toate
popoarele, nemurile, si oamenii de toate limbile. Stãpânirea Lui este o
stãpânire vesnicã, si nu va trece nicidecum, si împãrãtia Lui nu va fi nimicitã
niciodatã.” Daniel
7:13-14
„Venirea lui Hristos descrisã aici nu este a
doua Sa venire pe pãmânt. El vine la Cel Îmbãtrânit de zile, în cer, pentru a
primi stãpânirea, slava si o împãrãtie care-I va fi datã la încheierea lucrãrii
Sale de Mijlocitor. Aceastã venire, si nu a doua Sa venire pe pãmânt, a fost
prevestitã în profetie ca având loc la încheierea celor 2300 de zile, în anul
1844.”
Tragedia
Veacurilor (Marea Luptã) pag.481; cap.28
„Cãci suntem în clipa când
judecata stã sã înceapã dela casa lui Dumnezeu. Si dacã începe cu noi, care va
fi sfârsitul celor ce nu ascultã de Evanghelia lui Dumnezeu?”
1 Petru 4:17
„ În serviciul jertfelor, numai aceia care
veneau înaintea lui Dumnezeu, cu mãrturisire si pocãintã si ale cãror pãcate
fuseserã trecute asupra sanctuarului prin sângele jertfei pentru pãcat, aveau o
parte în serviciul Zilei de Ispãsire. Tot asa, în ziua cea mare a ispãsirii
finale si a judecãtii de cercetare, sunt luate în consideratie numai cazurile
acelora care alcãtuiesc poporul lui Dumnezeu. Judecata celor nelegiuiti este o
lucrare distinctã si separatã si are loc mai târziu.”
Tragedia
Veacurilor (Marea Luptã) pag.481; cap.28
„Atunci si cei ce se tem de
Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta,
si a ascultat; si o carte de aducere aminte a fost scrisã înaintea Lui, pentru
cei ce se tem de Domnul si cinstesc Numele Lui. „Ei vor fi ai Mei, zice Domnul
ostirilor, Îmi vor fi o comoarã deosebitã, în ziua pe care o pregãtesc Eu. Voi
avea milã de ei, cum are milã un om de fiul lui care-i slujeste. Si veti vedea
din nou atunci deosebirea dintre cel neprihãnit si cel rãu, dintre cel ce slujeste lui Dumnezeu si cel ce nu-I
slujeste.” Maleahi 3:16-18
„Cartea vietii cuprinde numele tuturor
acelora care au intrat vreodatã în serviciul lui Dumnezeu. Isus îi îndemna pe
ucenici: "Bucurati-vã pentru cã numele voastre sunt scrise în ceruri"
(Luca 10:20). Pavel vorbeste despre
colaboratorii lui credinciosi, "ale cãror nume sunt scrise în cartea
vietii" (Filip. 4:3). Daniel,
privind spre "timpul încercãrii, asa cum n-a fost niciodatã", spune
cã poporul lui Dumnezeu va fi mântuit, "si anume toti aceia al cãror nume a
fost scris în carte". Iar Ioan spune cã numai aceia vor intra în
cetatea sfântã a lui Dumnezeu, ale cãror nume "sunt scrise în cartea
vietii Mielului" (Dan. 12:1; Apoc. 21:27).
În cartea aducerii aminte a lui Dumnezeu
este imortalizatã orice faptã de dreptate. Acolo se înregistreazã cu
credinciosie orice ispitã cãreia i s-a rezistat, orice pãcat biruit, orice
cuvânt de milã duioasã care a fost exprimat. Si orice faptã de jertfire, orice
suferintã si orice durere suportatã pentru Hristos sunt raportate acolo.
Psalmistul spune: "Tu numeri pasii vietii mele de pribeag; pune-mi lacrimile în
burduful Tãu: nu sunt ele scrise în cartea Ta?" (Ps. 56,8).”
Tragedia
Veacurilor (Marea Luptã) pag.481; cap.28
„ Dreptii cei morti nu vor fi înviati decât
dupã judecata la care vor fi socotiti vrednici de "înviere si viatã".
De aceea, nu vor fi prezenti în persoanã la tribunal atunci când sunt cercetate
rapoartele si când cazul lor este hotãrât. Isus Se va arãta ca apãrãtor al lor,
pentru a mijloci în favoarea lor înaintea lui Dumnezeu. "Dacã cineva a pãcãtuit, avem
la Tatãl un Mijlocitor, pe Isus Hristos cel neprihãnit" (1 Ioan 2:1).” T.V. (M.L.) pag.483;
cap.28
- Cum
se face acum aceastã judecatã în cer?
„Legea lui Dumnezeu este mãsura prin care
vor fi judecate caracterele si vietile oamenilor. Înteleptul zice: "Teme-te
de Dumnezeu si pãzeste poruncile Lui. Aceasta este datoria oricãrui om. Cãci
Dumnezeu va aduce orice faptã la judecatã" (Ecles. 12,13.14).”
T.V.
(M.L.) pag.483; cap.28
„Toti
ceice au pãcãtuit fãrã lege, vor pieri fãrã lege; si toti cei ce au pãcãtuit
având lege, vor fi judecati dupã lege. Pentru cã nu cei ce aud Legea, sunt
neprihãniti înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi
socotiti neprihãniti. ...
Si
faptul acesta se va vedea în ziua când, dupã Evanghelia mea, Dumnezeu va
judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.” Romani 2:12-13 si 16
„Interesul cel mai profund manifestat printre oameni fatã de hotãrârile
tribunalelor pãmântesti reprezintã foarte slab interesul din curtile ceresti
atunci când numele scrise în cartea vietii vin la cercetare înaintea
Judecãtorului a tot pãmântul. Mijlocitorul divin pledeazã ca toti aceia care au
biruit, prin
credinta în sângele Sãu, sã fie iertati de nelegiuirile lor, sã fie readusi în
cãminul lor din Paradis si sã fie încoronati ca împreunã-mostenitori cu El la "vechea
stãpânire" (Mica 4,8). În
strãduintele lui de a amãgi si a ispiti neamul omenesc, Satana a plãnuit sã
zãdãrniceascã planul lui Dumnezeu fãcut la crearea omului; dar Hristos cere ca
acest plan sã fie adus la îndeplinire ca si cum omul n-ar fi pãcãtuit
niciodatã. El cere pentru poporul Sãu nu numai iertare deplinã si îndreptãtire
desãvârsitã, ci si o împãrtãsire de slava Sa si un loc pe tronul Sãu.
În timp ce Isus mijloceste pentru supusii
harului Sãu, Satana îi acuzã înaintea lui Dumnezeu ca fiind cãlcãtori ai Legii.
Marele amãgitor a cãutat sã-i aducã la necredintã, sã-i facã sã piardã
încrederea în Dumnezeu, sã-i despartã de dragostea Sa si sã calce Legea. Acum
el aratã cãtre raportul vietii lor, la defectele lor de caracter, la lipsa lor
de asemãnare cu Hristos, care L-a dezonorat pe Rãscumpãrãtorul lor, la toate
pãcatele pe care el i-a ispitit sã le sãvârseascã, si din cauza aceasta el îi
pretinde ca supusi ai lui.
Isus nu le scuzã pãcatele, dar aratã cãtre
pocãinta lor, cãtre credinta lor si, cerând iertare în favoarea lor, Îsi înaltã
mâinile rãnite înaintea Tatãlui si a îngerilor sfinti, spunând: Îi cunosc pe
nume, i-am sãpat pe palmele Mele. "Jertfele plãcute lui Dumnezeu sunt un
duh zdrobit; Dumnezeule, Tu nu dispretuiesti o inimã zdrobitã si mâhnitã"
(Ps. 51:17). Iar pârâsului poporului Sãu îi
spune: "Domnul sã te mustre, Satano! Domnul sã te mustre, El care a ales
Ierusalimul! Nu este el... un tãciune scos din foc?" (Zah. 3:2). Hristos îi va îmbrãca pe cei credinciosi cu
neprihãnirea Sa, pentru a putea prezenta înaintea Tatãlui "o bisericã slãvitã, fãrã
patã, fãrã zbârciturã sau altceva de felul acesta" (Efes. 5:27). Numele lor sunt scrise în cartea vietii si
despre ei stã scris: "Ei vor merge cu Mine îmbrãcati în alb,
cãci sunt vrednici"
(Apoc. 3:4).”
T.V. (M.L.) pag.484-485; cap.28
„Pãcatele pentru care nu s-au pocãit si n-au
fost pãrãsite nu vor fi iertate si nici sterse din cãrti, ci vor sta ca mãrturie
împotriva pãcãtosului în ziua lui Dumnezeu. Poate cã faptele rele au fost
sãvârsite la lumina zilei sau la întunericul noptii; dar ele au fost deschise
si descoperite înaintea Aceluia cu care avem de-a face. Îngerii lui Dumnezeu au
fost martori la fiecare pãcat si l-au înregistrat în rapoartele care nu
gresesc. Pãcatul poate fi ascuns, negat, acoperit de tatã, de mamã, de sotie,
de copii si de prieteni; nimeni altul în afarã de fãptasul vinovat n-ar putea
sã aibã nici cea mai slabã bãnuialã cu privire la pãcat; dar el este descoperit
în fata inteligentelor cerului. Întunericul noptii celei mai întunecate,
tãinuirea cea mai mestesugitã nu sunt în stare sã acopere nici mãcar un gând de
cunoasterea Celui vesnic. Dumnezeu are un raport exact cu privire la orice
faptã nedreaptã
si lucrare necinstitã. El nu este indus în eroare de aparenta de evlavie. El nu
face greseli în aprecierea caracterului. Oamenii pot fi înselati de cei stricati
cu inima, dar Dumnezeu pãtrunde prin toate prefãcãtoriile si citeste viata
interioarã.
Cât de solemn este gândul acesta! Zi dupã
zi, trecând în vesnicie, duce cu ea povara rapoartelor pentru cãrtile din
ceruri. Cuvintele o datã rostite si faptele o datã fãcute nu mai pot fi
retrase. Îngerii au înregistrat atât binele, cât si rãul. Cuceritorul cel mai
puternic de pe pãmânt nu poate chema înapoi nici mãcar raportul unei singure
zile. Faptele noastre, cuvintele noastre, chiar si cele mai ascunse motive,
toate au greutatea lor în hotãrârea viitorului nostru, pentru fericire sau
nenorocire. Desi pot fi uitate de noi, ele vor da mãrturie pentru îndreptãtirea
sau pentru condamnarea noastrã.
Asa dupã cum
trãsãturile fetei sunt reproduse cu o exactitate fãrã gres pe planseta lãcuitã
a artistului, tot astfel caracterul
este reprodus cu credinciosie în cãrtile de sus. Si totusi cât de putin interes
se manifestã cu privire la raportul care trebuie sã fie supus privirii
fiintelor ceresti. Dacã s-ar putea da la o parte vãlul care desparte lumea
vizibilã de cea invizibilã, iar fiii oamenilor l-ar vedea pe îngerul raportor
înregistrând orice cuvânt si faptã cu care va trebui sã se întâlneascã la
judecatã, câte cuvinte care se rostesc zilnic ar rãmâne nerostite si câte fapte
ar rãmâne nefãcute!”
T.V.(M.L.)
pag.487-488; cap.28
„Trãim acum în ziua cea mare de ispãsire. În
serviciul simbolic, atunci când marele preot fãcea ispãsire pentru Israel,
tuturor li se cerea sã-si întristeze sufletele prin pocãintã de pãcat si prin
umilire înaintea lui Dumnezeu, ca sã nu fie nimiciti din poporul lui Dumnezeu.
În acelasi fel, toti aceia care vor ca numele lor sã rãmânã în cartea vietii
trebuie ca acum, în putinele zile de har care au mai rãmas, sã-si umileascã
sufletele înaintea lui Dumnezeu prin întristarea pentru pãcat si prin pocãintã
adevãratã. Trebuie sã se dea pe fatã o cercetare de inimã profundã si sincerã. Spiritul
usuratic si frivol, îngãduit de atâtia care pretind cã sunt crestini, trebuie
îndepãrtat. În fata tuturor acelora care vor sã-si supunã înclinatiile rele ce
vor sã stãpâneascã, stã o luptã stãruitoare. Lucrarea de pregãtire este o lucrare
personalã. Nu suntem mântuiti în grup. Curãtia si devotiunea unuia nu vor
împlini lipsa acestor calitãti la altul. Chiar dacã toate popoarele trebuie sã
treacã prin fata judecãtii lui Dumnezeu, El va cerceta cazul fiecãruia în parte
cu tot atâta atentie ca si când n-ar mai exista altã fiintã pe pãmânt. Fiecare
trebuie sã fie încercat si dovedit fãrã patã sau zbârciturã sau altceva de
felul acesta.
Solemne sunt scenele legate de încheierea
lucrãrii de ispãsire. Interesele care se cuprind în ea sunt coplesitoare.
Judecata are loc acum în Sanctuarul de sus. Aceastã lucrare continuã timp de
multi ani. În curând - nimeni nu stie
cât de curând - ea va ajunge la cei vii. În prezenta înfricosãtoare a lui
Dumnezeu, viata noastrã trebuie sã vinã la cercetare. În aceastã vreme, mai
presus de orice, se cuvine ca fiecare suflet sã ia seama la avertizarea lui
Hristos: "Luati seama, vegheati si rugati-vã; cãci nu stiti când va veni
vremea aceea" (Marcu 13:33). "Dacã
nu vegheati, voi veni ca un hot, si nu vei sti în care ceas voi veni peste
tine" (Apoc. 3:3). Când lucrarea judecãtii de cercetare se
încheie, soarta tuturor va fi hotãrâtã pentru viatã sau pentru moarte.
Timpul
de har se încheie cu putin înainte de venirea Domnului pe norii cerului.
Hristos, privind la timpul acesta, spune în cartea Apocalipsei: "Cine
este nedrept, sã fie nedrept si mai departe; cine este întinat, sã se întineze
si mai departe; cine este fãrã prihanã sã trãiascã si mai departe fãrã prihanã.
Si cine este sfânt, sã se sfinteascã si mai departe! Iatã, Eu vin curând; si
rãsplata Mea este cu Mine, ca sã dau fiecãruia dupã fapta Lui" (Apoc. 22:11-12).”
T.V.(M.L.)
pag.490-491; cap.28
Mesajul celui de-al treilea înger – Apocalipsa 14:9-11
„Apoi a
urmat un alt înger, al treilea, si a zis cu glas tare: „Dacã se închinã cineva
fiarei si icoanei ei, si primeste semnul ei pe frunte sau pe mânã, va bea si el
din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; si va
fi chinuit în foc si în pucioasã, înaintea sfintilor îngeri si înaintea
Mielului. Si fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Si nici ziua,
nici noaptea n-au odihnã cei ce se închinã fiarei si icoanei ei, si primeste
semnul numelui ei.” Apocalipsa 14:9-11
„Dupã
trecerea timpului din toamna anului 1844, a
urmat o perioadã de mare încercare pentru aceia care pãstrau credinta adventã.
Singura lor mângâiere, pe mãsurã ce primeau asigurarea cã pozitia lor era corectã,
era lumina care le îndrepta mintea cãtre Sanctuarul de sus. Unii au renuntat la
credinta lor în socotirea anterioarã a perioadelor profetice si au atribuit
agentilor omenesti sau lui Satana puternica influentã a Duhului Sfânt care însotise
miscarea adventã. O altã categorie sustinea cu tãrie cã Domnul îi condusese în
experienta lor de pânã atunci; si pentru cã au asteptat, au vegheat si s-au
rugat sã cunoascã voia lui Dumnezeu, au vãzut cã marele lor Mare Preot intrase
într-o altã lucrare de slujire si, urmându-L prin credintã, au fost condusi sã
înteleagã si
lucrarea de încheiere a bisericii.
Ei aveau o întelegere mai clarã a primei si
a celei de a doua solii îngeresti si erau pregãtiti sã primeascã si sã dea
lumii solemna avertizare a îngerului al treilea din Apocalipsa
capitolul 14.”
T.V. (M.L.) pag.433; cap.24
"Templul lui Dumnezeu, care este în
cer, a fost deschis; si s-a vãzut chivotul legãmântului Sãu, în Templul Sãu"
(Apoc. 11:19). Chivotul legãmântului lui
Dumnezeu se aflã în Sfânta Sfintelor, a doua despãrtiturã a Sanctuarului.
Chivotul din sanctuarul de pe pãmânt
continea cele douã table de piatrã pe care erau înscrise preceptele Legii lui
Dumnezeu (Evrei 9:4). Chivotul era doar un locas pentru tablele Legii, si prezenta acestor
precepte divine îi dãdea valoare si sfintenie. Când Templul lui Dumnezeu a fost
deschis în cer, s-a vãzut chivotul legãmântului Sãu. În Sfânta Sfintelor din Sanctuarul din cer, Legea divinã este
înconjuratã de sfintenie - Legea
care a fost vestitã de Însusi Dumnezeu în mijlocul tunetelor de pe Sinai si
scrisã cu degetul Sãu pe table de piatrã.
Legea lui Dumnezeu din Sanctuarul din ceruri
este marele original, dupã care poruncile înscrise pe tablele de piatrã si
redate de Moise în Pentateuh (cele cinci cãrti ale lui Moise - n.tr.) erau o
transcriere fãrã gres. Aceia care au ajuns la întelegerea acestui punct
important au fost condusi astfel sã vadã caracterul sfânt, neschimbãtor al
Legii divine. Ei au înteles ca niciodatã mai înainte puterea cuvintelor
Mântuitorului. "Câtã vreme nu va trece cerul si pãmântul, nu va trece o iotã sau
o frânturã de slovã din Lege" (Matei 5:18).
Legea lui Dumnezeu fiind o descoperire a vointei Sale, o transcriere a
caracterului Sãu, trebuie sã dãinuiascã vesnic, "ca un martor credincios în
ceruri". Nici o poruncã n-a fost anulatã, nici o iotã sau o
frânturã de slovã din ea n-au fost schimbate. Psalmistul spune: "Cuvântul
Tãu, Doamne, dãinuieste în veci în ceruri; toate poruncile Lui sunt adevãrate,
întãrite pentru vesnicie" (Ps. 119:89;
111:7-8).”
T.V.(M.L.)
pag.434-435; cap.25
„Deci prin credintã desfiintãm
noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivã, noi întãrim Legea.”
Romani 3:31
„Asa cã
Legea, negresit, este sfântã, si porunca este sfântã, dreaptã si bunã.”
Romani 7:12
Explicatia împlinirii Legii:
„Sã nu
datorati nimãnui nimic, decât sã vã
iubiti unii pe altii. Cãci cine iubeste pe altii, a împlinit Legea.
De fapt:
„Sã nu preacurvesti, sã nu furi, sã nu faci o nici o mãrturisire mincinoasã, sã
nu poftesti”, si orice altã poruncã mai poate fi, se cuprind în porunca
aceasta: „Sã iubesti pe aproapele tãu ca pe tine însuti.” Romani 13:8-9
„Cãci,
cine pãzeste toatã Legea, si greseste într-o singurã poruncã, se face vinovat
de toate.
Cãci,
Cel ce a zis: „Sã nu preacurvesti”, a zis si: „Sã nu ucizi”. Acum, dacã nu
preacurvesti, dar ucizi, te faci cãlcãtor al Legii.” Iacov 2:10-11
„Si prin
aceasta stim cã Îl cunoastem, dacã pãzim poruncile Lui.
Cine
zice: Îl cunosc si nu pãzeste poruncile Lui, este un mincinos, si adevãrul nu
este în el.”
1 Ioan 2:3-4
„Cãci
dragostea de Dumnezeu stã în pãzirea poruncilor Lui. Si poruncile Lui nu sunt
grele.”
1 Ioan 5:3
|
Iubirea fatã de Dumnezeu
Exod 20:2-11 ; Matei
22:36-38
1. Eu sunt Domnul Dumnezeul
tãu, care te-a scos din pãmântul Egiptului, din casa robiei. Sã nu ai alti
dumnezei afarã de Mine.
2. Sã nu-ti faci chip cioplit,
nici altã asemãnare din cele ce sunt în cer sus, sxau pe pãmânt, sau în apã,
sub pãmânt. Sã nu te închini înaintea lor, nici sã le slujesti lor; cã Eu
Domnul Dumnezeul; sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc pãcatele pãrintilor
în fiii lor pânã într-al treilea si al patrulea neam al celor ce Mã urãsc, si
Mã îndur pânã la al miilea neam de cei ce Mã iubesc si pãzesc poruncile Mele.
3. Sã nu iei Numele Domnului,
Dumnezeului tãu în desert; cã Dumnezeu nu va lãsa nepedepsit pe acela, care
va lua în desert Numele Lui.
4. Adu-ti aminte de ziua Sâmbetei, ca s-o sfintesti pe ea! Sase zile
vei lucra, si-ti vei face toate lucrurile tale. Iar în ziua a saptea este
Sabatul Domnului Dumnezeului, tãu; nu vei face într-ânsa nici un lucru nici
tu, nici feciorul tãu, nici fata ta, nici sluga ta, nici vreo vitã a ta, nici
strãinul tãu, care locuieste înlãuntrul portilor tale. Cã în sase zile a fãcut Dumnezeu cerul si pãmântul si tot ce este
în într-ânsele, si în ziua a saptea s-a odihnit; pentru aceia binecuvântã
Dumnezeu ziua a saptea si o sfinti pe ea!
|
Iubirea fatã de oameni
Exod 20:12-17 ; Matei 22:39
5. Onoreazã pe tatãl tãu si pe
mama ta, pentru ca zilele tale sã fie multe pe pãmântul, pe care ti-l dã tie
Domnul Dumnezeul tãu.
6. Sã nu ucizi!
7. Sã nu comiti adulter!
8. Sã nu furi!
9. Sã nu mãrturisesti mãrturie
mincinoasã aspura aproapelui tãu!
10. Sã nu poftesti casa
aproapelui tãu, sã nu poftesti femeia aproapelui tãu, nici asinul lui, nici
nimica din cele ce sunt ale aproapelui tãu.
|
„În Apocalipsa
capitolul 14, oamenii sunt chemati sã se închine Creatorului, iar
profetia scoate în evidentã o categorie care, datoritã întreitei solii, pãzesc
poruncile lui Dumnezeu. Una din aceste porunci aratã direct cãtre Dumnezeu în
calitate de Creator. Porunca a patra declarã: "Ziua a saptea este ziua Domnului
Dumnezeului tãu... cãci în sase zile a fãcut Domnul cerul si pãmântul si tot ce
este în ele, iar în ziua a saptea S-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul
ziua de odihnã si a sfintit-o" (Exod 20:10-11).
Cu privire la Sabat, Domnul spune mai departe cã este "un semn ca sã stiti cã Eu
sunt Domnul Dumnezeul vostru" (Ezech. 20:20).
Iar motivul dat este: "cãci în sase zile a fãcut Domnul
cerurile si pãmântul, iar în ziua a saptea S-a odihnit si a rãsuflat"
(Exod 31:17).” T.V.(M.L.) pag.438;
cap.25
„În contrast cu aceia care pãzesc poruncile
lui Dumnezeu si au credinta lui Isus, îngerul al treilea aratã cãtre o altã
categorie, împotriva rãtãcirilor cãrora este vestitã o avertizare solemnã si
înfricosatã: "Dacã se închinã cineva fiarei si icoanei ei, si primeste semnul
ei pe frunte sau pe mânã, va bea si el din vinul mâniei lui Dumnezeu"
(Apoc. 14:9-10). O interpretare corectã a
simbolurilor folosite este necesarã pentru întelegerea acestei solii. Ce este
reprezentat prin fiarã, prin chip, prin semn?” T.V.(M.L.)
pag.439; cap.25
- Fiara, icoana si semnul numelui ei
„Apoi am stãtut pe nisipul mãrii.
Si am vãzut ridicându-se din mare o fiarã cu zece coarne si sapte capete; pe
coarne avea zece cununi împãrãtesti, si pe capete avea nume de hulã.
Fiara, pe care am vãzut-o, semãna
cu un leopard; avea labe ca de urs, si o gurã de leu. Balaurul i-a dat puterea
lui, scaunul lui de domnie si o stãpânire mare.” Apocalipsa 13:1-2
„În capitolul 13
(vers. 1-10) este descrisã o altã fiarã "ca un leopard", cãruia
balaurul i-a dat "puterea lui, tronul lui si o stãpânire mare". Acest
simbol, asa cum au crezut majoritatea protestantilor, reprezintã papalitatea
care a urmat puterii, tronului si autoritãtii detinute odinioarã de Imperiul
Roman. Despre fiara care seamãnã cu un leopard se spune: "I s-a dat o gurã, care
rostea vorbe mari si hule... Si-a deschis gura si a început sã rosteascã hule
împotriva lui Dumnezeu, sã-I huleascã Numele, cortul si pe cei ce locuiesc în
cer. I s-a dat sã facã rãzboi
cu sfintii si sã-i biruie. Si i
s-a dat stãpânire peste orice semintie, peste orice norod, peste orice limbã si
peste orice neam". Aceastã profetie, care este aproape la
fel cu descrierea cornului mic din Daniel capitolul 7,
aratã fãrã îndoialã cãtre papalitate.”
T.V.(M.L.) pag.440; cap.25
- Declaratia lui Martin Luther, secolul XVI,
despre papa:
„Când a primit
bula papalã, Luther a spus: "O dispretuiesc si o atac, deoarece este
nelegiuitã, falsã... Însusi Isus Hristos este condamnat în ea... Mã bucur sã
suport asemenea necazuri pentru cea mai bunã dintre cauze. Simt deja o mai mare
libertate în inima mea; cãci pânã la
urmã stiu cã papa este antihristul si cã tronul lui este chiar tronul lui Satana."
(D’Aubigné, b.6, cap.9)
T.V.(M.L.) pag.143, cap.7
„Unul din capetele ei pãrea rãnit
de moarte; dar rana de moarte fusese vindecatã. Si tot pãmântul se mira dupã
fiarã.
Si au început sã se închine
balaurului, pentru cã dãduse puterea lui fiarei. Si au început sã se închine
fiarei zicând: „Cine se poate asemãna cu fiara, si cine se poate lupta cu ea?”
Apocalipsa 13:3-4
- Cum a dat balaurul (Satana) puterea lui, papalitãtii?
„Apoi am vãzut ridicându-se din
pãmânt o altã fiarã, care avea douã coarne ca ale unui miel, si vorbea ca un
balaur.
Ea lucra cu toatã puterea fiarei
dintâi înaintea ei; si fãcea ca pãmântul si locuitorii lui sã se închine fiarei
dintâi, a cãrei ranã de moarte fusese vindecatã.
Sãvârsea semne mari, pânã acolo
cã fãcea chiar sã se pogoare foc din cer pe pãmânt, în fata oamenilor.
Si amãgea pe locuitorii
pãmântului prin semnele, pe care i se dãduse sã le facã în fata fiarei. Ea a
zis locuitorilor pãmântului sã facã o icoanã fiarei, care avea rana de sabie si
trãia.
I s-a dat putere sã dea suflare
icoanei, ca icoana fiarei sã voarbeascã, si sã facã sã fie omorâti toti cei ce
nu se vor închina icoanei fiarei.”
Apocalipsa 13:11-15
„În momentul acesta, este introdus un alt
simbol. Profetul spune: "Apoi am vãzut ridicându-se din pãmânt
o altã fiarã, care avea douã coarne ca ale unui miel" (Apoc. 13:11). Atât aparitia acestei fiare, cât si
modul în care s-a ridicat aratã cã poporul pe care îl reprezintã nu se aseamãnã
cu acela reprezentat în simbolurile precedente. Marile împãrãtii care au
stãpânit lumea au fost prezentate profetului Daniel ca niste fiare de pradã,
ridicându-se atunci când "cele patru vânturi ale cerului au
suflat peste marea cea mare" (Dan. 7:2).
În Apocalipsa capitolul 17, un înger a explicat
cã apele reprezintã "popoare, multimi, natiuni si limbi" (Apoc.17:15). Vânturile sunt un simbol al luptei. Cele
patru vânturi ale cerului suflând pe marea cea mare reprezintã scenele teribile
de luptã si revolutie prin care împãrãtiile au ajuns la putere.
Dar
fiara cu coarne ca de miel a fost vãzutã "iesind din pãmânt". În
loc sã distrugã alte puteri pentru a o întemeia pe a ei, natiunea reprezentatã
astfel trebuie sã se ridice într-un teritoriu neocupat mai înainte si sã se dezvolte
treptat si pasnic. Nu putea deci sã se ridice dintre popoarele aflate în luptã
si frãmântate, din Lumea Veche - acea mare tulburatã de "popoare, multimi, natiuni
si limbi". Trebuie cãutatã deci în continentul apusean.
Care natiune din Lumea Nouã, în anul 1798, se dezvolta, având perspectiva puterii
si mãretiei si atrãgând atentia lumii? Aplicatia simbolului nu admite nici o
îndoialã. O singurã natiune si numai una împlineste toate amãnuntele acestei
profetii, indicând fãrã gres spre Statele Unite ale Americii. … O revistã
europeanã, din anul 1850, vorbea despre
Statele Unite ca despre un imperiu minunat, care "se ridicã" "în tãcerea pãmântului, adãugând
zilnic la puterea si mândria lui".” T.V. (M.L.) pag.440-441:
cap.25
„Avea douã coarne ca ale unui
miel” Apocalipsa 13:11
“Coarnele
ca de miel aratã tinerete, nevinovãtie si blândete, care reprezintã exact
caracterul Statelor Unite, arãtate profetului ca "iesind" în anul 1798. Printre crestinii exilati, care au fugit în America si
au cãutat adãpost de persecutia regalã si de intoleranta preotilor, erau multi
care s-au hotãrât sã întemeieze o guvernare pe temelia solidã a libertãtii
religioase si civile. Vederile lor si-au gãsit întruchiparea în Declaratia de Independentã, care a
stabilit marele adevãr cã "toti
oamenii sunt creati egali" si înzestrati cu dreptul inalienabil la "viatã, libertate si cãutarea
fericirii". Iar constitutia le-a garantat oamenilor dreptul la autoguvernare,
dând asigurarea cã reprezentantii alesi prin votul poporului sunt împuterniciti
si pot sã aplice legea. Libertatea
credintei religioase a fost de asemenea garantatã, fiecãrui om fiindu-i
îngãduit sã se închine lui Dumnezeu dupã glasul constiintei lui. Principiile republicane si cele protestante
au devenit principiile fundamentale ale tãrii. Aceste principii sunt
secretul puterii si prosperitãtii ei. Toti cei persecutati si asupriti din
întreaga crestinãtate s-au îndreptat cãtre aceastã tarã cu interes si cu
nãdejde. Milioane de oameni au cãutat tãrmurile ei, iar Statele Unite au ajuns
curând printre cele mai puternice natiuni ale pãmântului.” T.V.(M.L.) pag.442;
cap.25
"Unsprezece ani dupã întemeierea
primei colonii, Roger Williams a sosit în Lumea Nouã. Asemenea primilor peregrini,
el venise sã se bucure de libertatea religioasã; dar, altfel decât ei, el a
vãzut - ceea ce putini din vremea aceea vãzuserã - cã aceastã libertate era
dreptul inalienabil al tuturor, oricare le-ar fi fost crezul. El era un
cercetãtor sincer al adevãrului sustinând împreunã cu John Robinson (pastor
puritan, Biserica Anglicanã), cã este cu neputintã ca toatã lumina din Cuvântul
lui Dumnezeu sã fi fost primitã. Williams a fost primul om în crestinãtatea
modernã care a stabilit guvernarea civilã pe învãtãtura despre libertatea de
constiintã, despre egalitatea conceptiilor în fata legii." T.V.(M.L.)
pag.294; cap.16
„Principiul fundamental al coloniei lui
Roger Williams era "cã orice om
trebuie sã aibã libertatea de a se închina lui Dumnezeu dupã lumina propriei
constiinte" (Idem,
vol.5, p.354).
Micul sãu stat,
Rhode Island, a devenit azilul celor apãsati, care a crescut si a progresat
pânã când principiul de temelie – libertatea
civilã si religioasã - a devenit piatra unghiularã a Republicii Americane. În
acel document vechi si mãret pe care strãmosii nostri l-au socotit ca fiind declaratia
drepturilor lor - Declaratia de
Independentã – ei declarau: "Sustinem aceste adevãruri de la sine
întelese cã toti oamenii sunt creati egali; cã sunt înzestrati de Creatorul lor
cu drepturi inalienabile printre care sunt viata, libertatea si dobândirea
fericirii". Iar Constitutia garanteazã, în termenii cei mai expliciti,
inviolabilitatea constiintei: "Nici
o credintã religioasã nu trebuie sã fie cerutã vreodatã ca o conditie pentru
obtinerea vreunui serviciu public în
Statele
Unite".
"Congresul nu trebuie sã facã nici
o lege care sã urmãreascã respectarea unei religii stabilite sau care sã
interzicã exercitarea liberã a ei”. "Initiatorii constitutiei au
recunoscut principiul vesnic, prin care legãtura omului cu Dumnezeul sãu este
mai presus de legislatia omeneascã, iar drepturile constiintei sunt
inalienabile. N-au fost necesare discutii pentru a stabili acest adevãr; îl
simtim în pieptul nostru. Aceastã constiintã a fost aceea care, în ciuda
legilor omenesti, a sustinut atâtia martiri în chinuri si flãcãri. Ei simteau
cã datoria lor fatã de Dumnezeu era mai presus de legislatiile omenesti si cã
omul nu are nici o autoritate asupra constiintei lor. Este un principiu
înnãscut pe care nimic nu-l poate sterge."
(Congressional
documents, USA, seria nr. 200, document nr. 271)
T.V.(M.L.) pag.296;
cap.16
„si vorbea ca un balaur” Apocalipsa
13:11
„Coarnele ca de miel si glasul de
balaur, din punct de vedere simbolic, indicã o contradictie flagrantã între mãrturisirile
si practicile natiunii reprezentate în felul acesta. Vorbirea acestei natiuni
reprezintã actiunile puterilor ei legislative si juridice. Prin astfel de
actiuni vor fi contrazise principiile liberale si pasnice pe care le pusese
odinioarã la temelia politicii ei. Profetizarea cã va vorbi "ca
un balaur" si va folosi "toatã puterea fiarei dintâi"
prevesteste în mod clar dezvoltarea unui spirit de intolerantã si persecutie,
pe care l-au dat pe fatã natiunile reprezentate prin balaur si prin fiara care
semãna cu un leopard. Iar declaratia cã fiara cu douã coarne "fãcea
ca pãmântul si locuitorii lui sã se închine fiarei dintâi" aratã
cã autoritatea acestui popor urmeazã sã fie folositã pentru impunerea unei
respectãri care va constitui un act de închinare, de respect fatã de
papalitate.” T.V.(M.L.) pag.443; cap.25
„Ea a zis locuitorilor pãmântului
sã facã o icoanã fiarei, care avea rana de sabie si trãia.”
Apocalipsa 13:14
- Dar ce
este „chipul fiarei”(icoana fiarei)
si cum urmeazã sã fie fãcut?
„Atunci când prima bisericã a decãzut,
depãrtându-se de simplitatea Evangheliei, si a primit riturile si obiceiurile
pãgâne, a pierdut Spiritul si puterea lui Dumnezeu; dar, pentru a stãpâni
totusi constiintele oamenilor, a cãutat sprijinul puterii pãmântesti. Astfel a
rezultat papalitatea, o bisericã ce a subjugat chiar si puterea statului si a
folosit-o pentru realizarea planurilor ei, mai ales pentru pedepsirea
"ereziei". Pentru ca Statele Unite sã facã un chip fiarei, puterea
religioasã trebuie sã stãpâneascã asupra guvernului civil, astfel încât însãsi
autoritatea statului sã fie folositã de bisericã pentru a-si ajunge scopurile
ei.
Apostazia
a fost aceea care a condus biserica primarã sã caute ajutor la conducerea
civilã si aceasta a pregãtit calea pentru dezvoltarea papalitãtii - a fiarei.
Pavel spunea: "Va veni lepãdarea de credintã, si se va descoperi omul
fãrãdelegii" (2 Tes. 2:3). În felul
acesta, apostazia în bisericã va pregãti calea pentru chipul fiarei.” T.V.(M.L.) pag.444;
cap.25
„Larga diversitate a doctrinelor bisericilor
protestante este privitã de multi ca fiind o dovadã hotãrâtoare cã niciodatã nu
se va putea face vreun efort pentru a se asigura o uniformitate fortatã. Dar
s-a vãzut, de-a lungul anilor, în bisericile de credintã protestantã, un
sentiment puternic si mereu crescând în favoarea unei uniri întemeiate pe
punctele comune de doctrinã. Pentru a se asigura o astfel de unire, este
neapãrat necesar sã se renunte la discutarea subiectelor asupra cãrora nu sunt
de acord - oricât de importante ar fi din punct de vedere biblic.”
T.V.(M.L.) pag.445;
cap.25
CONSILIUL MONDIAL AL BISERICILOR ECUMENISM
CA TOTI SÃ FIE UNA PENTRU CA LUMEA SÃ CREADÃ –ÎNTÂLNIRE FRÃTEASCÃ
„Atunci când bisericile principale
din Statele Unite se vor uni asupra unor puncte de doctrinã
care le sunt comune,
vor influenta statul pentru a impune decretele lor si pentru a sustine
institutiile lor, atunci America protestantã va face o icoanã bisericii Romei,
iar aplicarea pedepselor civile asupra disidentilor va fi rezultatul inevitabil
al acestor actiuni.
"Chipul fiarei" reprezintã
acea formã a protestantismului decãzut, care se va dezvolta atunci când
bisericile protestante vor cãuta ajutorul puterii civile pentru impunerea
dogmelor lor. "Semnul fiarei" rãmâne sã fie definit în viitor.” T.V.(M.L.) pag.446;
cap.25
„Semnul fiarei” Apocalipsa
13:16
„Caracteristica
deosebitã a fiarei, precum si a chipului ei, este cãlcarea poruncilor lui
Dumnezeu. Daniel spune despre cornul cel mic, papalitatea: "se va încumeta sã schimbe
vremile si legea" (Dan. 7:25). Iar
Pavel numea aceeasi putere "omul
fãrãdelegii", care urma sã se înalte pe sine mai presus de Dumnezeu. O
profetie este completatã de alta. Numai prin schimbarea Legii lui Dumnezeu
putea papalitatea sã se înalte mai presus de Dumnezeu; oricine va pãstra cu
bunã stiintã Legea, asa cum a fost ea schimbatã, va da cinste supremã acelei puteri
prin care s-a fãcut schimbarea. Un asemenea act de ascultare de legile papale
va fi un semn de supunere fatã de papa, în locul supunerii fatã de Dumnezeu.
Papalitatea a încercat sã schimbe Legea lui
Dumnezeu. Porunca a doua, care interzice închinarea la chipuri, a fost scoasã
din Lege, iar porunca a patra a fost schimbatã în asa fel, încât sã autorizeze
pãzirea zilei întâi ca sabat, în locul zilei a saptea. Dar papistasii sustin,
ca motiv pentru scoaterea poruncii a doua, cã aceasta nu este necesarã, fiind
inclusã în prima poruncã, si cã ei dau Legii întelesul exact pe care Dumnezeu
l-a intentionat. Dar aceasta nu este schimbarea prevestitã de profet. Profetia
vorbeste despre o schimbare intentionatã,
deliberatã: "Ea se va încumeta sã schimbe vremile si Legea".
Schimbarea poruncii a patra împlineste exact profetia. Pentru aceasta, singura
autoritate invocatã este aceea a bisericii. Aici, puterea papalã se ridicã pe
fatã mai presus de Dumnezeu.
În
timp ce adevãratii închinãtori ai lui Dumnezeu se vor deosebi prin pãzirea
poruncii a patra - pentru cã ea este semnul puterii Sale creatoare si dovada
dreptului Sãu de a pretinde omului ascultarea si închinarea - închinãtorii
fiarei se vor caracteriza prin eforturile lor de a desfiinta Ziua de amintire a
Creatorului si a înãlta institutia Romei.
Tocmai în sustinerea duminicii si-a rostit
papalitatea primele ei pretentii arogante (vezi notele suplimentare) si primul
ei apel la puterea statului a fost pentru a impune pãzirea duminicii ca
"Ziua Domnului". Dar Biblia aratã cãtre ziua a saptea, si nu cãtre
ziua întâi, ca fiind ziua Domnului. Hristos a spus: "Fiul omului este Domn chiar
si al Sabatului". Porunca a patra spune clar: "Ziua a saptea este Sabatul
Domnului". Iar prin profetul Isaia, Domnul o numeste ca fiind "Ziua
Mea cea sfântã" (Marcu 2:28; Is. 58:13).
Sustinerea atât de des folositã cã Hristos a schimbat Sabatul este dezaprobatã
de cuvintele categorice ale Domnului Hristos. În Predica de pe Munte, El a zis:
"Sã
nu credeti cã am venit sã stric Legea sau proorocii; am venit nu sã stric, ci
sã împlinesc. Cãci adevãrat vã spun, câtã vreme nu va trece cerul si pãmântul,
nu va trece o iotã sau o frânturã de slovã din Lege, înainte ca sã se fi
întâmplat toate lucrurile. Asa cã, oricine va strica una din cele mai mici din
aceste porunci, si va învãta pe oameni asa, va fi chemat cel mai mic în
Împãrãtia cerurilor; dar oricine le va pãzi, si va învãta pe altii sã le
pãzeascã, va fi chemat mare în Împãrãtia cerurilor" (Matei 5:17-19).
Este
un fapt în general admis de cãtre protestanti cã Scripturile nu oferã nici o
autoritate pentru schimbarea Sabatului. Acest lucru este clar arãtat în
publicatiile editate de Societatea Americanã de Tractate si de American Sunday
School Union. Una dintre aceste lucrãri recunoaste "tãcerea totalã a Noului Testament cu privire la o poruncã clarã
în favoarea Sabatului (Duminica, ziua întâi a sãptãmânii) sau a unor reguli
precise pentru pãzirea ei". (George Elliot, The Abiding Sabbath, p.
184).
Un altul spune: "Pânã la moartea lui Hristos, nu s-a fãcut nici o schimbare cu
privire la aceastã zi; si, atât cât ne aratã rapoartele, ei (apostolii) n-au...
dat nici o poruncã lãmuritã care sã încurajeze pãrãsirea Sabatului zilei a
saptea si pãzirea lui în prima zi a sãptãmânii." (A. E. Waffle, The
Lord’s Day, pp. 186-188)
Romanistii declarã cã "pãzirea duminicii de cãtre protestanti este un omagiu pe care ei
îl aduc fãrã voia lor autoritãtii Bisericii Catolice” (Mgr. Segur, Plain
Talk About the Protestantism of Today, p. 213). Impunerea pãzirii duminicii din
partea bisericilor protestante este o impunere a închinãrii la papalitate - la
fiarã. Aceia care, întelegând cerintele poruncii a patra, aleg sã pãzeascã
sabatul fals în locul celui adevãrat aduc prin aceasta închinare acelei puteri
prin care a fost poruncitã. Însã, chiar prin actul impunerii unei datorii
religioase de cãtre puterea civilã, bisericile vor face un chip fiarei; de aceea,
impunerea pãzirii duminicii, în Statele Unite, va fi o impunere a închinãrii la
fiarã si la chipul ei.
Dar crestinii din generatiile trecute au
pãzit duminica, fiind convinsi cã, fãcând astfel, ei pãzesc Sabatul biblic; si
astãzi mai existã crestini adevãrati în fiecare bisericã, inclusiv în cea
Romano-Catolicã, ce cred cu sinceritate cã duminica este Sabatul rânduit de
Dumnezeu. Dumnezeu primeste sinceritatea scopului lor si integritatea lor
înaintea Lui. Dar atunci când pãzirea duminicii va fi impusã prin lege, iar
lumea va fi lãmuritã cu privire la obligatia Sabatului adevãrat, atunci toti
aceia care vor cãlca porunca lui Dumnezeu, pentru a asculta de un precept care
nu are o autoritate mai înaltã decât aceea a Romei, vor onora prin aceasta papalitatea
mai presus de Dumnezeu. Ei aduc cinstire Romei si puterii care impune
institutia rânduitã de
Roma. Ei se
închinã fiarei si chipului ei. Când oamenii leapãdã institutia pe care Dumnezeu
a declarat-o ca fiind semnul autoritãtii Sale si cinstesc în locul ei ceea ce
Roma a ales ca semn al suprematiei ei, prin aceasta ei aleg semnul supunerii
fatã de Roma - "semnul fiarei".
Si lucrul acesta nu se va produce pânã când problema nu va fi pusã lãmurit
înaintea poporului, iar oamenii vor fi adusi sã aleagã între poruncile lui
Dumnezeu si poruncile oamenilor, iar aceia care continuã în nelegiuire vor
primi "semnul fiarei".
Toatã crestinãtatea se va împãrti în douã
clase cu privire la aceastã problemã - aceia care pãzesc poruncile lui Dumnezeu
si credinta lui Isus si aceia care se închinã fiarei si chipului ei si primesc
semnul ei. Cu toate cã biserica si statul îsi vor uni puterea pentru a-i
constrânge pe "toti: mici si mari, bogati si sãraci, slobozi si robi"
(Apoc. 13:16) ca sã primeascã "semnul fiarei", poporul lui
Dumnezeu nu-l va primi. Profetul de pe Patmos vede cum "pe marea de sticlã, cu
alãutele lui Dumnezeu în mânã, stãteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei si ai
numãrului numelui ei", cântând cântarea lui Moise si a Mielului (Apoc. 15:2-3).”
T.V.(M.L.)
pag.447-451; cap.25
Cum
se împlinesc în zilele noastre aceste cuvinte? Exemple:
(
Traducere - Consiliul Mondial al Bisericilor; OIKOUMENE=ECUMENISM)
Textul din Lima din 1982
Acest acord s-a semnat în Lima, Peru în 1982 între biserica Catolicã si
multe alte confesiuni religioase incluzând pe Adventistii de Ziua a Saptea. De
acord cu ceea ce enuntã Textul din Lima însusi pe partea din spate, s-a
realizat un proces de studiu si consult care a durat 50 de ani si a culminat cu
elaborarea documentului mentionat înainte. Cele trei aspecte în care se
concentreazã acest acord, care sunt, Botezul, Euharistia (frângerea
pâinii) si Ministerul (lucrarea), sunt o „conditie esentialã
pentru demonstratia vizibilã a cautãrii unitãtii”.
Mai mult de o sutã de teologi s-au întâlnit în Lima,
Peru, în Ianuarie 1982 si au recomandat în unanimitate sã transmitã acest acord
– textul Lima – pentru studiul comun si ca rãspuns oficial al bisericilor.
Acesta reprezintã practic efortul tuturor bisericilor traditionale mai
importante: Ortodoxa Greacã, Ortodoxã Orientalã, Catolicã Romanã, Catolicã
Veche, Luteranã, Anglicanã, Reformatã, Metodistã, Discipolii, Baptistã,
Adventistã si Penticostalã.
http://www2.wcc-coe.org/wccstaff.nsf/SendEmailFrom?OpenForm&ParentUNID=49FBE36085FF63B2C1256DEC00533855
CREAREA
ALIANTEI EUROPENE A DUMINICII IN
BRUXELLES
Bruxeles/Belgia, 20.06.2011/DPA.
20 Iunie 2011, Alianta Europeanã a Duminicii s-a format cu motivul unei conferinte de experti
despre protectia duminicii în sediul
Comitetului Economic si Social European (EESC) în Bruxelles. Alianta Europeanã a Duminicii este o retea
de aliante nationale a duminicii, împreunã cu sindicate, organizatii ale
societãtii civile si comunitãtile religioase care promoveazã conditiile de
muncã drepte echilibrate si armonia unui stil de viatã echilibrat care include
munca, timpul liber si familiar la consolidarea coeziunii sociale. Chiar
Alianta cere ca duminicile sã fie o zi liberã de muncã conform cu noile directive de muncã
(2003/88/EG) care sã fie negociatã între Statele membre.
„Muncind
duminica ar afecta unui echilibru muncã- viatã sãnãtoasã”, dupã alianta din
Austria asupra zilei libere de duminicã, unul din principalii membrii fondatori
ai Aliantei Europene a duminicii în Bruxelles. O zi libera de muncã în timpul
sãptãmânii ca compensatie nu ar putea usura efectele negative. Persoane care
muncesc duminicile sau în ore nepotrivite ar face aceasta pentru necesitate
financiarã si nu prin alegere. O zi de odihnã sãptãmânalã va furniza un
punct comun de coordonare pentru ritmul de timp în Stat si Societate care va
consolida coeziunea socialã în toate Statele membre ale UE.
„Lupta
pentru o zi liberã de muncã Duminica în Europa ar trebui sã fie dezbãtutã la
nivelele nationale, regionale sau locale”, zice Hannes
Kreller, expert în resurse umane a Federatiei de angajati catolici (KAB) în
Germania. De acord cu KAB se asteaptã, cu crearea Aliantei Europene a Duminicii,
pentru a coordona mai bine activitãtile între diversele aliante, asa precum
cresterea presiunii asupra Parlamentului UE si Comisiei de la UE.
Acum avem douã zile
libere pe sâptãmânã – sâmbãta si duminica –
Atunci de ce atâta
luptã pentru legalizarea duminicii ca zi de odihnã? Trebuie sã rãmânã numai
duminica, si sâmbãta va fi declaratã zi lucrãtoare obligatoriu!!!
miercuri 6 iulie 2011
ISRAEL SE PREGATESTE PENTRU O LEGE
DUMINICALLLLLLAAAA, DA, CUM CITESTI
IUBITUL MEU FRATE...
În Israel se
analizeazã sã se amplieze sfârsitul de sãptãmânã si sã se includã duminica ca
zi festivã
Primul ministru al Israelului,
Benjamin Netanyahu, a ordonat sã se
studieze posibilitatea de a reduce timpul de lucru la patru zile si jumãtate si
sã mãreascã sfârsitul de sãptãmânã cu o zi, declarând festivã duminica care în actualitate este lucrãtoare.
Netanyahu a desemnat pe consilierul sãu economic si presedinte al
Consiliului national Economic, Eugene Kandel, ca sã studieze problema, care va avea importante consecinte
economice, sociale si religioase.
Vicele prim ministru Silvan Shalom, care a propus mãsura, a argumentat ca
trebuie sã se „treacã la un sfârsit
de sãptãmânã mai larg, cât mai repede posibil, de acord cu toate tãrile lumii
dezvoltate.”
Sfârsitul de sãptãmânã în Israel se serbeazã în zilele de vineri si
sâmbãtã, cu toate cã atât magazinele cât si birourile sunt deschise vinerea
dimineata.
Shalom a asigurat cã initiativa se
bazeazã pe aprobarea Asociatiei Fabricantilor din Israel, Camerele de Comert,
Uniunea Autoritãtii locale, Asociatia Hotelelor, sindicatele profesorilor,
Consiliul National Economic si a Directorului General al Biroului Primului
ministru.
Doi membrii de la Knesset de Likud, Elkin si Yariv Levin, au prezentat un
proiect despre introducerea unui sfârsit de sãptãmânã mai larg.
Initiativa avea ca intentie sã
oblige cabinetul sã ia o decizie în acest sens.
http://itongadol.com/noticias/val/56984/en-israel-analizan-ampliar-el-fin-de-semana-e-incluir-el-domingo-como-dia-festivo.html
Notã:
Ce are în comun statul Israel si EEUU (Statele Unite)?
(observati
cum ochiul care vede totul, deja este asezat în piramida israelitã în timp ce
în cea a EEUU încã nu, pânã ce nu se schimbã actualul sistem economic si
financiar.)
„Dar
nimeni nu trebuie sã sufere mânia lui Dumnezeu pânã când, mai întâi, adevãrul
nu i-a fost adus în minte si în constiintã si nu a fost respins. Sunt multi
care n-au avut niciodatã ocazia sã audã adevãrurile deosebite pentru vremea
aceasta. Obligativitatea poruncii a patra n-a fost pusã niciodatã înaintea lor
în adevãrata ei luminã. Acela care citeste toate inimile si pune la încercare
toate motivele nu va lãsa pe nimeni, dintre aceia care doresc sã cunoascã
adevãrul, sã fie amãgiti cu privire la scopurile luptei. Decretul nu va fi
impus oamenilor orbeste. Fiecare trebuie sã aibã luminã suficientã pentru a lua
o hotãrâre în mod deliberat.
Sabatul va constitui proba cea mare a
credinciosiei, cãci el este adevãrul pus în discutie în mod deosebit. Când va
fi adusã încercarea finalã asupra oamenilor, se va trage linia de deosebire
dintre aceia care Îl slujesc pe Dumnezeu si aceia care nu-L slujesc. În timp ce
pãzirea sabatului neadevãrat pentru a asculta de legea statului, contrarã
poruncii a patra, va fi o recunoastere fãtisã a apartenentei la o putere care
este în opozitie cu Dumnezeu, pãzirea Sabatului adevãrat, în ascultare de Legea
lui Dumnezeu, este o dovadã de credinciosie fatã de Creator. Pe când o
categorie, care primeste semnul supunerii fatã de puterile pãmântesti, primeste
semnul fiarei, cealaltã, alegând semnul supunerii fatã de autoritatea divinã,
primeste sigiliul lui Dumnezeu.
Odinioarã, aceia care au prezentat
adevãrurile celei de a treia solii îngeresti au fost priviti adesea ca niste alarmisti.
Prevestirile lor cã intoleranta religioasã va câstiga teren în Statele Unite,
cã biserica si statul se vor uni ca sã-i prigoneascã pe aceia care pãzesc
poruncile lui Dumnezeu, au fost socotite neîntemeiate si absurde. S-a declarat
cu încredere cã aceastã tarã n-ar putea deveni niciodatã altceva decât ceea ce
a fost - apãrãtoarea libertãtii religioase. Dar, pe mãsurã ce problema
impunerii duminicii este discutatã în cercuri tot mai largi, evenimentul de
care s-au îndoit si nu l-au crezut atâta vreme se vede apropiindu-se, iar întreita
solie va produce un efect pe care nu l-a avut mai înainte.
Tot
astfel va fi vestitã si solia îngerului al treilea. Când vine timpul ca ea sã
fie proclamatã cu cea mai mare putere, Dumnezeu va lucra prin unelte umile,
conducând mintile acelora care se consacrã slujirii Sale. Lucrãtorii vor fi
calificati mai mult prin ungerea Duhului Sãu decât prin educatia datã de
institutiile de învãtãmânt. Bãrbati ai credintei si ai rugãciunii vor fi
constrânsi sã meargã cu zel sfânt, fãcând cunoscute cuvintele pe care Dumnezeu
li le dã. Pãcatele Babilonului vor fi descoperite. Urmãrile dezastruoase ale impunerii
rânduielilor bisericii de cãtre autoritatea civilã, amãgirile spiritismului,
înaintarea neobservatã, dar rapidã a puterii papale, toate vor fi demascate.
Pin aceste avertizãri solemne, oamenii vor fi treziti. Mii si mii vor auzi
cuvinte pe care nu le-au mai auzit niciodatã. Cu uimire vor asculta mãrturia cã
Babilonul este biserica decãzutã din cauza rãtãcirilor si pãcatelor ei, din
cauza lepãdãrii adevãrului trimis pentru ea din cer. Când oamenii merg la învãtãtorii
lor de mai înainte, cu întrebarea rãscolitoare: "Sunt aceste lucruri
asa?", slujitorii le prezintã fabule, proorocesc lucruri plãcute pentru a
le potoli temerile si pentru a linisti constiinta trezitã. Dar în timp ce multi
refuzã sã se multumeascã doar cu autoritatea oamenilor si cer un "Asa zice
Domnul", slujitorii populari, asemenea fariseilor din vechime, plini de
mânie cã autoritatea lor este pusã la îndoialã, vor denunta solia ca fiind de
la Satana si vor provoca multimile iubitoare de pãcat sã-i insulte si sã-i
prigoneascã pe aceia care o
vestesc.
Pe mãsurã ce lupta se extinde în domenii noi
si mintea oamenilor este atrasã cãtre Legea lui Dumnezeu, cea cãlcatã în
picioare, Satana se agitã. Puterea care însoteste solia nu face decât sã-i
mânie si mai mult pe aceia care se împotrivesc. Conducãtorii spirituali vor
face eforturi aproape supraomenesti pentru a îndepãrta lumina ca sã nu lumineze
peste turma lor. Prin toate mijloacele pe care le au la dispozitie, vor încerca
sã interzicã discutarea acestor probleme vitale. Biserica va face apel la bratul cel mai puternic al puterii civile si
papistasii si protestantii se vor uni în aceastã lucrare. Pe mãsurã ce
miscarea pentru impunerea duminicii devine mai îndrãzneatã si mai hotãrâtã, va
fi chematã în ajutor legea împotriva celor ce pãzesc porunca a patra. Ei vor fi
amenintati cu
amenzi si închisoare, iar unora le vor fi oferite pozitii cu influentã si alte
beneficii si avantaje, cu conditia sã renunte la credinta lor. Dar rãspunsul
lor statornic va fi: "Arãtati-ne
din Cuvântul lui Dumnezeu rãtãcirea noastrã", acelasi rãspuns pe care
l-a dat si Luther în împrejurãri asemãnãtoare. Aceia care sunt târâti înaintea
tribunalelor aduc o puternicã sustinere a adevãrului, iar unii care aud sunt
condusi sã ia pozitie pentru pãzirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu. În felul
acesta, lumina va fi adusã multor mii de suflete care altfel n-ar putea
cunoaste nimic despre aceste adevãruri.”
T.V.(M.L.) pag.606-608; cap.38
„Descoperirea lui Isus Hristos,
pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca sã arate robilor Sãi lucrurile care au sã se
întâmple în curând. Si le-a fãcut-o cunoscut, trimetând prin îngerul Sãu la
robul Sãu Ioan,
Care a mãrturisit despre Cuvântul
lui Dumnzeu si despre mãrturia lui Isus Hristos, si a spus tot ce a vãzut.
Ferice de cine citeste, si de cei
ce ascultã cuvintele acestei proorocii, si pãzesc lucrurile scrise în ea! Cãci
vremea este aproape!” Apocalipsa 1:1-3
„Si îngerul mi-a zis: „Aceste
cuvinte sunt vrednice de crezare si adevãrate. Si, Domnul Dumnezeul duhurilor
proorocilor, a trimis pe îngerul Sãu sã arate robilor Sãi lucrurile, care au sã
se întâmple în curând.
Si iatã, Eu vin curând!- Ferice
de cel pãzeste cuvintele proorociei din cartea aceasta!”
„Mãrturisesc oricui aude
cuvintele proorociei din cartea cã, dacã va adãuga cineva ceva la ele, Dumnezeu
îi va adãuga urgiile scrise în cartea aceasta.
Si dacã scoate cineva ceva din
cuvintele cãrtii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la
pomul vietii si din cetatea sfântã, scrise în cartea aceasta.” Apocalipsa
22:6-7 si 18-19
Notã :
Credem noi cã ceea ce am citit în acest studiu este adevãrat?
Chiar dacã nu credem, evenimentele prezente deja ne aratã cã ceea ce
ne-a descoperit Sfânta Scripturã, si ceea ce scrie din anul 1888 în cartea Marea Luptã de Ellen.G.White, se împlinesc cu repeziciune sub ochii nostrii.
Legea Duminicalã este una din ultimele profetii a carei împlinire se
deruleazã sub privile noastre, înaintea celei de-a doua veniri a Domnului
Hristos.
„Cãutati pe Domnul câtã vreme se
poate gãsi; chemati-l câtã vreme este aproape.
Sã se lase cel rãu de calea lui,
si omul nelegiuit sã se întoarcã la Domnul care va avea milã de el, la
Dumnezeul nostru, care nu oboseste iertând.”
Isaia 55:6-7
Maranata
Pentru
mai multe informatii: http://asteptandadouavenire.blogspot.com
.
